MURIBUND CREATOR

Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.
Matei 26:39

Ascultă ediția audio aici.

Satana tortura inima Domnului Hristos cu ispitele lui feroce. Mântuitorul nu putea vedea prin porțile mormântului. Speranța nu-I înfățișa ieșirea din mormânt ca biruitor și nici nu-I spunea că Tatăl a primit sacrificiul Său. Isus Se temea că păcatul era atât de neplăcut înaintea lui Dumnezeu încât despărțirea Lor avea să fie eternă. Domnul Hristos simțea groaza pe care o va simți păcătosul când harul nu va mai mijloci deloc în favoarea ființei umane vinovate. Senzația de păcat care abătea mânia Tatălui asupra Sa ca substitut al omului a făcut ca paharul băut de El să fie atât de amar și I-a frânt inima Fiului lui Dumnezeu.

Șocați, îngerii erau martori la agonia disperată a Mântuitorului. Oștile cerului și-au acoperit fața la vederea acestei scene îngrozitoare. Natura neînsuflețită și-a manifestat împreuna ei simțire cu batjocoritul și muribundul ei Creator. Soarele a refuzat să privească la această teribilă scenă. Razele lui strălucitoare de la amiază luminau pământul, când, deodată, parcă le-a luat cineva. O întunecime adâncă, asemenea unui giulgiu de înmormântare, a învăluit crucea. „Şi s-a făcut întuneric peste toată țara, până la ceasul al nouălea.” Nu era nicio eclipsă și întunericul n-a avut nicio altă cauză naturală; a fost atât de adânc, ca întunericul de la miezul unei nopți fără lună și stele. A fost o mărturie miraculoasă dată de Dumnezeu, pentru ca astfel să poată fi întărită credința generațiilor următoare.

În întunericul acela dens era ascunsă prezența lui Dumnezeu. El face din întuneric acoperământul Său și Își ascunde slava de ochii oamenilor. Dumnezeu și îngerii Săi sfinți se aflau în jurul crucii. Tatăl era cu Fiul Său. Totuși, prezența Lui nu era vizibilă. Dacă slava Sa ar fi străfulgerat din nor, orice privitor uman ar fi fost distrus. Şi în clipa aceea îngrozitoare, Domnul Hristos nu avea să fie mângâiat de prezența Tatălui. El a călcat singur în teasc și, dintre cei ce se găseau acolo, nimeni n-a fost cu El.

Cu întunericul acela dens, Dumnezeu a acoperit ultima agonie umană a Fiului Său. Toți aceia care Îl văzuseră pe Hristos în suferința Sa fuseseră convinși de divinitatea Sa. Fața aceea, privită odată de oameni, avea să nu mai fie uitată. După cum fața lui Cain exprima vina lui de criminal, tot la fel fața Domnului Hristos exprima nevinovăție, liniște și bunăvoință – chipul lui Dumnezeu. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 753, 754)

În ce fel a „plâns” natura în ziua în care Isus a murit?

Isus, nume mai presus de orice nume
Isus, nume mai presus de orice nume
Acest devoțional îți va face cunoștință cu Isus, în cazul în care nu L-ai întâlnit deja pe Cel care Și-a dat viața pentru tine. Dacă deja ai simțit atingerea iubitoare a Mântuitorului, avem certitudinea că această lectură zilnică îți va îmbogăți relația cu El. Faptul de a-L face cunoscut a fost marele puls al vieții și lucrării lui Ellen White. Rugăciunea noastră este ca această moștenire să fie transmisă mai departe prin intermediul tău, până când toți Îl vom striga pe nume pe Isus - nume mai presus de orice nume.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentGALANTON
Articolul următorTE BAT RĂU!