Sănătatea, viaţa şi fericirea sunt urmarea ascultării de legile fizice care guvernează corpul nostru. Dacă voinţa şi căile noastre sunt în armonie cu voinţa şi căile lui Dumnezeu, dacă facem ce este plăcut Creatorului nostru, El ne va păstra corpul în condiţii bune şi îi va reda puterile morale, intelectuale şi fizice, pentru ca El să poată lucra prin noi spre slava Sa.
Păstraţi consecvent fiecare părticică a maşinăriei vii, ca s-o folosiţi pentru Dumnezeu. Păstraţi-o pentru El. Sănătatea voastră depinde de corecta folosire a corpului vostru. Nu folosiţi greşit nicio parte din puterile fizice, mintale sau morale, care v-au fost date de Dumnezeu.
În lumea naturală, Dumnezeu a aşezat în mâinile fiilor oamenilor cheia cu care să deschidă comoara Cuvântului Său. Lucrurile nevăzute sunt ilustrate prin ceea ce se vede - înţelepciunea divină, adevărul veşnic, harul infinit sunt înţelese prin lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu.
Pacea minţii, care vine din a avea motive şi acţiuni curate şi sfinte, va da un imbold liber şi viguros tuturor organelor corpului. Pacea lăuntrică şi o conştiinţă nevinovată înaintea lui Dumnezeu vor trezi şi vor înviora intelectul ca rouă picurată pe plantele delicate.
Mama trebuie să cultive o dispoziţie prietenoasă, voioasă şi fericită. Orice efort în această direcţie va fi răsplătit din abundenţă atât printr-o stare fizică bună, cât şi prin caracterul moral al copiilor ei. Un spirit bine dispus va promova fericirea în căminul ei şi va îmbunătăţi în mare măsură şi sănătatea ei.
Vei avea dezamăgiri, dar nu uita niciodată că Isus Hristos, Mântuitorul cel viu şi înălţat, este Răscumpărătorul tău, este Cel care te întăreşte. El te iubeşte şi este mai bine să fii părtaş iubirii Lui decât să stai alături de cei mari, dar despărţit de El.
Bunăvoinţa ta şi faptele tale altruiste nu trebuie să fie doar în favoarea câtorva, ci pentru toţi aceia cu care te asociezi. În acest fel îţi vei face prieteni şi relaţii apropiate care vor fi durabile şi scumpe, iar faptele tale se vor răsfrânge asupra ta.
Trebuie să simţim întotdeauna un viu interes pentru salvarea celui nepocăit şi să manifestăm faţă de el un spirit de bunătate şi amabilitate, dar, pentru siguranţa noastră, putem să-i alegem ca prieteni numai pe aceia care sunt prieteni cu Dumnezeu.
Când nu te supui vrăjmaşului, este bucurie în ceruri. Când auzi prima sugestie de a face răul, îndreaptă o rugă spre cer şi apoi rezistă cu hotărâre ispitei de a avea de a face cu lucruri care sunt condamnate de Cuvântul lui Dumnezeu.
Ușiorii fiecărei case erau stropiţi cu sânge şi toţi membrii familiei trebuiau să stea în casă, la adăpostul acestui semn. Tot aşa şi astăzi, părinţii care îl iubesc pe Dumnezeu şi se tem de El trebuie să-şi păstreze copiii „sub semnul legământului”, la adăpostul pe care-l dă sfânta putere care vine din sângele răscumpărător al Domnului Hristos.