Devoțional SearaD
Întărește-te, căci Domnul este cu tine!
Domnul nostru este conştient de lupta poporului Său din aceste zile din urmă cu agenţii lui Satana şi cu oamenii răi care neglijează şi refuză preţioasa lor mântuire. Cu cea mai mare simplitate şi sinceritate, Mântuitorul nostru, puternicul General al armatelor cerului, nu ascunde de ei conflictul aprig prin care vor trece.
Strângeți curaj din răceala altora
A sta în apărarea adevărului şi a neprihănirii când majoritatea ne abandonează, a purta bătăliile Domnului când campionii sunt puţini - aceasta va fi proba noastră. Acum trebuie să strângem căldură din răceala altora, curaj din laşitatea lor şi credincioşie din trădarea lor.
Umblarea în lumină aduce curaj
Ce lucru teribil să întunecăm calea altora prin aducerea umbrei şi norilor asupra noastră! Fiecare să ia seama la el însuşi. Nu aruncaţi asupra altora defectele propriului caracter! Vorbiţi despre lumină; umblaţi în lumină! „Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric.” Strângeţi în suflet curajul care poate veni numai de la Lumina lumii!
Lauda la adresa lui Dumnezeu aduce curaj
Este privilegiul nostru să ne deschidem inimile şi să lăsăm să pătrundă înăuntru lumina prezenţei lui Hristos. Fratele meu, sora mea, staţi cu faţa spre lumină! Veniţi în contact real, personal cu Hristos, ca să puteţi exercita o influenţă înălţătoare şi înviorătoare. Credinţa voastră să fie puternică, statornică şi curată.
Bunătatea și mila lui Dumnezeu inspiră curaj
Dumnezeu nu îi dezamăgeşte niciodată pe aceia care depind de El. Dacă am face numai lucrarea pe care Domnul doreşte să o facem, călcând pe urmele lui Isus, inimile noastre vor deveni nişte harpe sfinte, fiecare coardă l-ar aduce laude şi recunoştinţă Aceluia care a fost trimis de Dumnezeu ca să ridice păcatul lumii.
Simțământul prezenței lui Dumnezeu izgonește teama
Cei lipsiţi de încredere în sine, cei care se retrag din faţa grijilor şi răspunderii din cauza nesiguranţei de sine să fie învăţaţi să se bazeze pe Dumnezeu. În felul acesta, mulţi care, altminteri, n-ar fi decât o nulitate în lumea aceasta, probabil doar o povară grea, vor putea spune împreună cu apostolul Pavel: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte”
Dumnezeu ne dă un duh de putere și de dragoste
Avem nevoie de o credinţă vie în Isus Hristos. Avem nevoie să exercităm credinţa, pentru că atunci când vrăjmaşul va veni ca un potop, Domnul va ridica un steag împotriva lui. O inimă credincioasă lui Dumnezeu este adesea în rugăciune. Nu te lăsa cuprins de vreun val de descurajare!
Să respectăm Sabatul
Vor fi războaie şi veşti de războaie şi feţele oamenilor vor păli. Poate că va trebui să treci prin suferinţă, poate că uneori vei suferi de foame, dar Dumnezeu nu te va uita în suferinţele tale. El va pune la probă credinţa ta. Noi suntem aici pentru a înfăţişa lumii pe Hristos, spre a-L reprezenta pe El şi puterea Lui înaintea omenirii.
Să trăim în armonie cu Legea Sa
Fericirea şi salvarea noastră depind de însuşirea pâinii vieţii, adică de ascultarea de cuvintele lui Hristos şi de împlinirea faptelor Sale, de avansarea neprihănirii şi de restrângerea nelegiuirii. Nimic nu poate da atâta încredere în sine, atât curaj, atâta dezvoltare a talentelor şi iscusinţei cum dă preţuirea reală a cerinţelor Legii lui Dumnezeu.
Să ne bucurăm de iubirea Sa desăvârșită
„Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea” - credinţa, care se prinde puternic de Cel Omnipotent şi care refuză să fie abătută din drum; nădejdea, care transformă triumful viitor al binelui şi al adevărului într-o bucurie şi încurajare prezentă; şi iubirea, care îi consacră totul lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.

