Adevărata stimă de sine vine din a-ţi descoperi locul în ciclul dragostei care guvernează întregul univers al lui Dumnezeu. În timp ce primim beneficiile vieţii, cu recunoştinţă, înţelegem sursa lor, apoi le adăugăm propria noastră atingere şi le punem în slujba altora, sentimentele de valoare personală vor fi un produs natural al procesului.
Dacă eşti întristat, Isus vrea să te mângâie. Citeşte din nou făgăduinţa minunată din Isaia 61,1-3. Scrie-o şi memoreaz-o. El îţi va transforma întristarea în bucurie!
Fiecare este preţios în ochii lui Dumnezeu. Şi, indiferent de trecutul nostru, puterea vindecătoare a lui Dumnezeu este la dispoziţia tuturor. Dacă ai fost rănit sau neglijat în copilărie. cere-I lui Dumnezeu să te vindece şi să te ajute să atingi potenţialul pe care ţi l-a dat Dumnezeu.
Este încurajator să reflectăm că, atunci când „mâncăm trupul” pe această cale, Tatăl priveşte la noi şi-L vede pe Fiul Său. Pentru El, noi suntem un întreg, în acest sens şi în ochii Lui, noi suntem ceea ce mâncăm.
Rugăciunea este un mijloc prin care putem să comunicăm cu Dumnezeul universului, care ne-a făcut şi ne susţine. Prin acest mijloc, Dumnezeu ne invită pe fiecare dintre noi, creaţiunea Sa, să profităm de puterea Lui minunată şi efectivă.
Când ne predăm Domnului, Marele nostru Preot, trebuie să-I predăm şi stomacurile noastre. Trebuie să ne supunem apetitul lumesc, pervertit. Dacă nu, jertfa noastră nu este acceptată.
Gândeşte-te la creierul tău data viitoare când iei o înghiţitură de mâncare şi întreabă-te: „Este aceasta o hrană bună pentru creier?” Aminteşte-ţi că Dumnezeu a proiectat creierul nostru, ca să funcţioneze pe baza dietei Sale originare, de legume, fructe şi cereale. Hrana rafinată blochează organismul.
Iertarea este de fapt pentru noi, nu pentru cei care ne-au greşit. Iertarea ne curăţă pe noi de toate acuzaţiile şi animozităţile pe care le-am direcţionat către alţii. Aceste beneficii pentru noi ne ajută să simţim de ce Dumnezeu este atât de nerăbdător să-Şi facă iertarea cunoscută faţă de noi.
Cel mai important aspect în a fi „avantajat cronologic” este ocazia de a săpa mai adânc în Biblie şi în mesajul ei pentru noi şi de a împărtăşi aceste învăţături cu familia, prietenii şi vecinii.