Şi atunci şi-a dat seama de valoarea legilor simple ale sănătăţii, pe care Dumnezeu le-a dat cu atâta har poporului Său, şi de motivul pentru păstrarea lor. Prin harul lui Dumnezeu, el a făcut din corpul său ceva ce va mărturisi întregii lumi.
Am hotărât să nu mănânc nici un fel de dulciuri sau deserturi până nu dau examenele. Cea mai mare diferenţă pe care am simţit-o a fost că mintea mea era mai clară şi puteam să mă concentrez la studiile mele timp mai îndelungat.
Dacă vrei să ai o relaţie sănătoasă, care să-ţi aducă satisfacţie personală şi fericire, nu-i poţi răni pe alţii aruncând afară tot ce-ţi trece prin minte. Fericirea vine ca un rezultat al faptului că îi faci pe alţii fericiţi, nu căutând să fii tu numărul unu.
Modelele la modă, atât de provocator purtate de multe femei, sunt stimuli vizuali foarte puternici. Doamne, dă putere voinţei mele, ca să-mi închid ochii în faţa tentaţiilor lumii.
Sunt mii dintre aceia care îşi pot redobândi sănătatea, dacă vor. Domnul nu doreşte ca ei să fie bolnavi. El îi vrea sănătoşi şi fericiţi, iar ei ar trebui să ia hotărârea de a se însănătoşi.
La fel de simplă, ca şi cura de apă pentru constipaţie, este cura lui Isus pentru păcat. Trebuie doar să-I dai voie lui Isus să-ţi inunde organismul - primind cât de mult posibil de la El înainte de micul dejun, şi vei fi uimit cât de mult poate face pentru viaţa ta acest remediu simplu.
Răspunsul la problema greutăţii tale nu este să te înfometezi, ci să începi un bun program de stil de viaţă. Combinaţia de calorii mai puţine din grăsimi şi mai mult exerciţiu îţi vor menţine metabolismul ridicat şi kilogramele se vor duce şi nu vor mai reveni.
Ziua de odihnă a lui Dumnezeu este remediul pentru boala familiei. Vine o dată pe săptămână şi este a noastră, dacă pur şi simplu oprim cele o mie de alte lucruri pe care le facem şi intrăm în locuinţa Lui.
În fiecare zi, facem faţă unei bătălii cu emoţiile noastre. Permite puterii muzicii să te aline, să-ţi dea energie, să te ridice şi să te inspire, aşa cum face şi pentru mine. Cercetătorii au descoperit că acei copii care ascultă muzica lui Mozart iau note mai bune. De ce nu pui puţină muzică de Mozart, să vezi ce poate face pentru tine?