Dumnezeu a revărsat iubirea Sa fără măsură, ca ploile care răcoresc pământul. El zice: „Să picure cerurile de sus şi să plouă norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea şi să iasă totodată din el izbăvirea.”
Cu marele adevăr pe care am avut privilegiul să-l primim, noi ar trebui, sub influenţa şi puterea Duhului Sfânt, să devenim canale vii de lumină. Putem atunci să ne apropiem de tronul harului şi să îngenunchem cu o inimă plină de căinţă, căutând împărăţia cerului cu o putere spirituală care va aduce ea însăşi răsplată.
În măsura în care instrumentul uman va dori în mod serios transformarea, Duhul Sfânt va aduce în slujba Domnului Hristos capacităţile pe care le-a dat Dumnezeu, va modela şi va forma instrumentul uman în armonie cu Modelul divin.
Noi trebuie să ne educăm şi să ne antrenăm mintea ca să avem o credinţă raţională şi o prietenie cu Isus pe care să o înţelegem. Dacă nu hrănim o continuă prietenie între Dumnezeu şi sufletele noastre, ne vom despărţi de El şi vom merge fără El.
După cum floarea se întoarce după soare pentru ca razele lui strălucitoare să poată ajuta la desăvârşirea frumuseţii şi simetriei ei, tot astfel urmaşii Domnului Hristos trebuie să se întoarcă spre Soarele Neprihănirii, pentru ca lumina cerului să strălucească peste ei.
Când l-a înviat pe Lazăr din morţi, ştia că, pentru această viaţă redată, El trebuia să plătească preţul răscumpărării pe crucea Golgotei. Salvarea fiecărui om avea să-I provoace Domnului Hristos cea mai profundă umilinţă. El trebuia să guste moartea pentru fiecare om.
În numele şi prin harul Său, omul poate să biruiască aşa cum a biruit Domnul Hristos. În El, natura divină şi cea umană erau unite. Pentru om, singura cale de a fi biruitor este împărtăşirea naturii divine.
Din iubire pentru noi. El a lăsat la o parte mantia Sa regală, a coborât de pe tronul cerului şi Şi-a îmbrăcat divinitatea în natura umană şi a devenit asemenea unuia dintre noi, în afară de păcat, pentru ca viaţa şi caracterul Său să poată fi un model pe care să-L urmeze toţi, ca să poată avea darul preţios al vieţii veşnice.
Acela care nu a putut suporta să vadă fiinţele omeneşti expuse nimicirii fără să-Şi dea sufletul până la sacrificiul final pentru a le salva de la ruina veşnică, va privi cu milă şi compasiune asupra fiecărui suflet care îşi dă seama că nu se poate mântui singur.
