Curajul ascultării demonstrat

    Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” (Geneza 22:12)

    Avraam, (…) ascultând de porunca divină, (…) îşi urmează călătoria cu Isaac alături. El vede în faţa lui muntele despre care Dumnezeu îi spusese că avea să i-l arate ca loc pentru aducerea jertfei. El ia lemnele de pe umărul slujitorului său şi le pune asupra lui Isaac, cel care avea să fie adus ca jertfă. Îşi încinge sufletul cu fermitate şi dârzenie agonizantă, gata pentru lucrarea pe care Dumnezeu i-a cerut să o facă. Cu inima frântă şi cu mâna lipsită de vlagă, el ia focul, în timp ce Isaac îl întreabă: „Tată, iată focul şi lemnele, dar unde este jertfa?” Dar, vai, Avraam nu-i poate spune acum! Tatăl şi fiul ridică altarul şi soseşte momentul teribil când Avraam trebuie să-i facă cunoscută lui Isaac vestea care îi chinuise sufletul în toată acea lungă călătorie: că Isaac însuşi este victima. Isaac nu mai este un băiat, este un tânăr complet dezvoltat. El ar putea refuza să se supună planului tatălui său, dacă aşa ar dori. El nu-şi acuză tatăl de nebunie şi nici nu încearcă să-i schimbe planul. Se supune. Crede că tatăl îl iubeşte şi că nu ar face acest gest cumplit al jertfirii propriul fiu, dacă Dumnezeu nu i-ar fi cerut acest lucru.

    Isaac este legat de mâinile tremurânde şi iubitoare ale tatălui său cuprins de milă, pentru că Dumnezeu i-a poruncit aşa. Fiul se supune sacrificării, deoarece crede în integritatea tatălui său. Dar când totul este gata, când credinţa tatălui şi supunerea fiului sunt pe deplin testate, îngerul lui Dumnezeu îl opreşte pe Avraam, care stă cu mâna ridicată, gata să-şi sacrifice fiul, şi îi spune că este destul. (Mărturii, vol. 3, p. 368)

    Pentru a asculta de Dumnezeu de bunăvoie în toate împrejurările, este nevoie de un mare curaj. (Manuscript 146,1902)

    Noi Îl putem cunoaşte pe Hristos numai iubindu-L şi ascultându-L. Domnul cheamă bărbaţi viteji care nu se vor opri din lucru şi care nu se vor descuraja. (Manuscript 19, 1892)

    Ellen White
    Ellen White
    Comuniunea cu Dumnezeu încurajează gândurile bune, aspiraţiile nobile, percepţia clară a adevărului şi planuri de acţiune măreţe. Cei care îşi leagă astfel sufletul de Dumnezeu, sunt recunoscuţi de El ca fii şi fiice ale Sale. Ei se ridică mereu mai sus şi tot mai sus, dobândind o perspectivă clară asupra lui Dumnezeu şi asupra veşniciei, până când Domnul face din ei canale de lumină şi de înţelepciune pentru lume.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi
    Articolul precedentCăutătorul de comori
    Articolul următorManahem