Actul lui Hristos de a muri pentru salvarea omului nu numai că avea să facă cerul accesibil pentru om, ci, înaintea întregului Univers, avea să-I justifice pe Dumnezeu şi pe Fiul Său în modul lor de a trata răzvrătirea lui Satana. Avea să întărească perpetuarea Legii lui Dumnezeu şi avea să descopere natura şi rezultatele păcatului.
Această experienţă m-a ajutat să îmi dau seama că Dumnezeu doreşte ca eu să continui să lucrez pentru El în lucrarea de colportaj. Am pace în inimă şi încrederea că Dumnezeu mă conduce în lucrul meu ca evanghelist cu literatură.
Doresc să le încurajez prin această experienţă pe toate femeile care trec prin situaţii similare. Cancerul nu este egal cu moartea. Dacă ne lăsăm conduse de marele Medic, ascultând de El, trăind o viaţă sănătoasă din punct de vedere fizic şi spiritual, şansele de vindecare sunt mari. Mulţumesc bunului Dumnezeu şi familiei mele, care îmi sunt alături!
Probabil că mulţi dintre noi nu ştiam despre contribuţia lui Leishman în domeniul medical, dar el şi-a lăsat amprenta. La rândul tău, eşti creat să laşi o urmă în lumea aceasta. Dumnezeu doreşte ca printre prieteni, colegi şi în familie să fii un reprezentant al Său şi să aduci mângâiere şi bucurie. Lasă-L să te conducă în direcţia în care oamenii au cea mai mare nevoie de tine!
Satana L-a asaltat pe Hristos cu cele mai aprige şi mai subtile ispite, dar a fost respins de fiecare dată. Acele victorii, repurtate în contul nostru, fac posibilă biruinţa noastră. Hristos le va da putere tuturor celor care o caută. Fără propriul consimţământ, niciun om nu poate fi învins de Satana.