Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în țara umbrei morții răsare o lumină. Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.”
Isaia 9:2,6
Poporul lui Dumnezeu a trăit sub stăpânirea Babilonului timp de șaptezeci de ani, un timp în care a cules roadele neascultării și ale idolatriei. De-a lungul secolelor, s-au abătut de atâtea ori de la calea Domnului, iar El i-a lăsat să suporte consecințele. S-au căit din nou și din nou. Și El i-a salvat, dar ei păcătuiau din nou. Dar după Babilon… nu s-a mai întâmplat.
În schimb, au început să se abată în direcția opusă.
Înainte, se amestecau cu vecinii lor și făceau ce comiteau și aceștia – imoralitate, idolatrie, nedreptate. Acum nu se mai amestecau deloc. Au luat cuvântul „aleși” și au început să-l aplice într-un mod pe care Dumnezeu nu l-a intenționat niciodată.
Demult, călcau în picioare Sabatul. Acum, inventaseră sute de reguli stricte pentru păzirea zilei de odihnă, cum ar fi: să nu ridici greutăți (un băț de pai), să nu scrii (nici măcar două litere); să nu călătorești (limita era de 2.000 de pași, așa că trebuia să numeri).
Dar ei dădeau zeciuială! Chiar și din semințe și condimente! Totuși, în timp ce templul strălucea prin rânduieli, mulți oameni mureau de foame. Dumnezeu nu le ceruse astfel de extreme.
În cei aproximativ 400 de ani dintre evenimentele din Vechiul și Noul Testament, părea că Cerul tăcuse, dar Dumnezeu nu era absent. Ellen White afirmă: „Credința se estompase, iar speranța încetase aproape să mai lumineze viitorul… Cu ochi plini de dor, ei așteptau venirea Mântuitorului, când întunericul urma să fie risipit, iar misterul viitorului urma să fie dezvăluit.” (DA 32).
Ei au așteptat. Și noi așteptăm. Și noi tânjim după venirea Mântuitorului. Ce vei face astăzi pentru a împărtăși o rază din acea Lumină care avea să risipească întunericul, în timp ce așteptăm împreună momentul în care Isus va veni pe norii cerului?
Administrator al timpului și al profețiilor, aștept. Privesc. Sper. Până când vei veni să mă iei Acasă, ajută-mă să fiu copilul Tău credincios, iar cei din jurul meu să vadă în mine o rază din dragostea Ta.
