ÎNȘELĂCIUNEA PERSONIFICATĂ

Îi pierzi pe cei mincinoși; Domnul îi urăște pe oamenii care varsă sânge și înșală.
Psalmii 5:6

Cred că majoritatea oamenilor care au aflat povestea lui Iacov știu că numele său înseamnă „el înșală”. Dar când citești întreaga poveste, înșelăciunea nu a început sau nu s-a terminat cu Iacov. Geneza 25 spune povestea lui Esau, care își vinde dreptul de întâi născut pentru un castron de linte, iar capitolul 27 spune că mama lui Iacov, Rebeca, pune la cale un plan de înșelăciune; Iacov merge pe mâna ei, reușind să-și înșele tatăl și primind binecuvântarea. Esau nu este mulțumit, iar Iacov trebuie să fugă.

Când Iacov ajunge la casa unchiului său, Laban recunoaște imediat potențialul. El încetează să-l mai trateze pe Iacov ca pe o rudă, ci mai degrabă ca pe un angajat, când vede cât de nerăbdător este Iacov să se căsătorească cu Rahela. După șapte ani de muncă, înșelătorul este înșelat – Iacov descoperă că s-a căsătorit cu Lea, și nu cu Rahela. După alți șapte ani de muncă și în timp ce urmau fiu după fiu și soție după soție, el continuă să lucreze pentru Laban, până când se satură. El se plânge că Laban l-a înșelat de zece ori.

În cele din urmă, Domnul i-a spus lui Iacov să se întoarcă în țara care fusese promisă lui Avraam și Isaac. Când Laban descoperă că au fugit, îl acuză pe Iacov că l-a înșelat (vezi Geneza 31:26). Rahela fură zeii tatălui ei, iar când Laban îi percheziționează cortul, ea ascunde idolii în șaua cămilei pe care stă ea. Înșelăciunea personificată.

Înșelăciunea a continuat atunci când fiii lui Iacov l-au mințit, arătându-i haina lui Iosif și susținând că Iosif a fost ucis de un animal sălbatic. Când s-a încheiat înșelăciunea? Poate odată cu lupta lui Iacov cu îngerul sau în viața cinstită a lui Iosif. Dar, indiferent de situație, nu a fost niciodată o soluție. Nici acum nu este. Apocalipsa 22:15 ne spune că cei care practică înșelăciunea, minciunile, falsurile nu vor fi în Noul Ierusalim.

autor: Ardis Dick Stenbakken

Ascultă podcastul Devoționale Audio

spot_img

Publicate astăzi

Din aceeași categorie

spot_img