Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.”
Faptele apostolilor 9:6
La fel ca Pavel, Anna Knight era o femeie puternică, hotărâtă și plină de energie. Avea însă o problemă: încă nu-L cunoștea personal pe Dumnezeu. Dar Tatăl ceresc are o cale minunată de a atinge inimile celor care Îl caută, iar așa s-a întâmplat și în viața ei.
Anna s-a născut în Mississippi, în 1874, într-o perioadă în care discriminarea și sclavia lăsaseră urme adânci. Mama ei fusese sclavă, iar angajatorul le trata cu asprime. De mică, Anna a crescut într-un mediu plin de nesiguranță, dar în sufletul ei ardea dorința de a se ridica prin educație și de a reuși.
Mama muncea din greu și economisea fiecare bănuț pentru a cumpăra optzeci de acri de pământ. Anna era hotărâtă să învețe să citească și să scrie. Deși nu i se permitea să meargă la școală cu copiii albi, prietenii îi împrumutau cărți, iar ea exersa neobosită.
A devenit o cititoare pasionată și, în timp, a comandat reviste prin poștă. Un prieten adventist i-a trimis cărți și broșuri, iar Anna a început să țină Sabatul. Decizia curajoasă a fost greu de acceptat de familie, dar ea a ales să asculte de Dumnezeu, chiar dacă a fost neînțeleasă.
După o vreme, a locuit într-o familie adventistă, unde a primit botezul și a simțit pentru prima dată pacea și libertatea care vin din cunoașterea lui Hristos.
Când s-a întors acasă și a refuzat să lucreze în Sabat, explicând mamei că va lucra duminica, aceasta s-a înfuriat și i-a spus că trebuie să renunțe la credință sau să plece.
Anna nu știa ce să facă. Plângea și se ruga cu toată inima, cerându-I lui Dumnezeu să o călăuzească.
Călăuzitor și Protector, Tu ai fost întotdeauna alături de cei care au trebuit să facă alegeri dificile pentru Tine. Te rog, fii aproape de cei care suferă pentru credința lor, de tinerii care trebuie să aleagă între Tine și aprobarea celor dragi. Întărește-i și dă-le curajul pe care Tu i l-ai dat Annei Knight. Și dacă și eu mă voi afla vreodată în fața unei decizii grele, ajută-mă să Te aleg pe Tine, să am încredere că ascultarea aduce binecuvântare, iar drumul Tău este întotdeauna cel mai sigur loc pentru inima mea.



