A DOUA VIOARĂ

Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Și cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce vei avea de spus.” Moise a zis: „Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiți.” Atunci Domnul S-a mâniat pe Moise și a zis: „Nu-i oare acolo fratele tău, Aaron, levitul? Știu că el vorbește ușor. Iată că el însuși vine înaintea ta; și, când te va vedea, se va bucura în inima lui. Tu îi vei vorbi și vei pune cuvintele în gura lui; și vă voi învăța ce veți avea de făcut. El va vorbi poporului pentru tine, îți va sluji drept gură, și tu vei ține pentru el locul lui Dumnezeu. Ia în mână toiagul acesta, cu care vei face semnele.”
Exodul 4:11-17

Știm multe despre povestea lui Moise, marele eliberator al poporului Israel. Dar de multe ori, uităm de Aaron, fratele său. Te-ai gândit vreodată cum ar fi fost să fii Aaron?

În primul rând, din câte știm, cei doi frați nu se mai văzuseră de patruzeci de ani. Este posibil ca uneori să-și fi trimis vești, dar Moise plecase din Egipt ca fugar, după ce a omorâse un egiptean. Așa că întâlnirea lor nu a fost una simplă. Se pare că Aaron a primit un mesaj de la Dumnezeu să meargă în pustie să-l caute pe Moise. Și un lucru de apreciat este că, atunci când se întâlnesc, nu se ceartă.

Acolo, Moise îi povestește lui Aaron totul: despre rugul aprins, toiagul care se transformă în șarpe, mâna care se face albă de lepră și se vindecă la loc. Îl roagă să-l creadă. Îi explică semnele, chemarea și frica sa. Și la un moment dat, Moise îi spune cu ezitare: „Dumnezeu mi-a spus că tu vei fi cel care va vorbi pentru mine…”

De aici încolo, Moise și Aaron merg împreună la Faraon. De-a lungul narațiunii – de la porunca: „Lasă poporul Meu să plece!” până la plăgile Egiptului –, Aaron este cel care vorbește, iar Moise este cel care primește laudele. Timp de secole și milenii, oamenii au vorbit despre Moise, dar puțini și-au amintit de Aaron.

Dumnezeule, Dirijor al orchestrei cerești, învață-mă să mă bucur de locul pe care mi l-ai dat. Dă-mi inima lui Aaron – o inimă care se bucură pentru alții, care nu invidiază, ci sprijină. Fie ca viața mea să cânte în armonie cu planul Tău.

Karen Pearson
Karen Pearson
Când Isus mergea alături de cei doisprezece, El le-a văzut oboseala și le-a înțeles sentimentul de copleșire. Viața în Palestina era grea sub dominația Imperiului Roman, iar liderii lor spirituali îi împovărau cu cerințe inutile. Isus le cunoștea oboseala și le-a promis: „Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11:28). El știa că ei tânjeau după Casa și a promis: „Mă voi întoarce” (Ioan 14:3). Nu s-au schimbat multe în secolele care au trecut. Suntem obosiți. Viața este grea în climatul politic polarizat de astăzi. Nu există nimic pe această planetă risipitoare care să ne poată satisface nevoile cele mai profunde sau să ne împlinească speranțele cele mai dragi. Dar promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile. El dă odihnă celor obosiți și ne amintește că suntem aproape de casă! „Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” (Evrei 10:37). Așadar, ca femei credincioase, „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.” (Evrei 10:23). Suntem aproape acasă!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedent
Articolul următor