Și a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.” Moise și-a ascuns fața, căci se temea să privească pe Dumnezeu. „Iată că strigătele israeliților au ajuns până la Mine și am văzut chinul cu care îi chinuiesc egiptenii. Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, și vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”
Exodul 3:6,9,10
Anii treceau liniștiți peste Moise. Departe de palatul Egiptului, el ducea o viață simplă, păstorind turma socrului său și având grijă de familia sa.
Dar într-o zi, Dumnezeu a aprins focul unei chemări care avea să schimbe istoria. Un tufiș ardea, dar nu se mistuia. Era un foc care nu consuma, ci chema. Și din mijlocul acelui foc, Dumnezeu a rostit numele lui: „Moise, Moise!” Cine ar fi crezut că Dumnezeu Își va face vocea auzită în mijlocul unei zile obișnuite? Dar așa lucrează El – ne întâlnește în locuri simple, ca să ne transmită misiuni mărețe.
Moise nu și-a dorit chemarea. Dar Dumnezeu nu s-a răzgândit. El nu caută perfecțiunea, ci disponibilitatea. Așa că până la urmă, Moise a acceptat.
Așa a început o nouă etapă a vieții sale. După anii petrecuți ca fiu adoptiv al Egiptului și după alții ca păstor anonim, Moise urma să fie păstorul unui popor.
Nu știa atunci că avea să devină unul dintre cei mai mari oameni din istorie. Dar Dumnezeu îl formase vreme de optzeci de ani pentru această clipă. Ani de tăcere, ani de așteptare, ani în care Dumnezeu șlefuia inima unui lider care nu știa încă ce poate deveni.
Ar fi putut să spună nu. Cu toții putem spune nu. Însă te invit să fii ca Moise. Spune da!
Uneori, Domnul aprinde focul chemării tocmai în locurile unde nu mai aștepți nimic. Când Dumnezeu te strigă, nu te teme de focul care arde în tine. Poate e chiar flacăra prin care El vrea să-ți vorbească. Ascultă-L, chiar dacă îți tremură vocea. Răspunde, chiar dacă inima ți se clatină între îndoială și credință.
Dumnezeule care nu ne părăsești niciodată, aprinde și în mine dorința de a Te asculta. Dă-mi curajul lui Moise – curajul de a spune: „Iată-mă!” chiar și când nu mă simt pregătit. Când mă îndoiesc de mine, amintește-mi că nimic nu depinde de puterea mea, ci de prezența Ta.
