Omul acela i-a zis: „Cum îți este numele?” „Iacov”, a răspuns el. Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei numi Israel; căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai fost biruitor.”
Geneza 32:27,28
Iacov a trecut prin multe de când a visat scara. Ani întregi a lucrat pentru Laban, îndurând truda și minciuna. În tot acest timp, Dumnezeu l-a binecuvântat cu turme și cirezi, cu două soții și doisprezece copii. Totuși, în adâncul inimii lui, Iacov purta o rană veche – teama de Esau, fratele pe care îl înșelase.
Când a aflat că Esau venea spre el cu 400 de oameni, s-a înfricoșat. Și-a împărțit familia, a trimis daruri bogate și a încercat să aplaneze conflictul. Dar, în noaptea aceea, a rămas singur la pârâul Iaboc.
Și acolo, în tăcerea nopții, un Străin s-a luptat cu el. A fost o luptă reală – o luptă a sufletului. Când s-au ivit zorile, Străinul i-a atins șoldul, iar Iacov a simțit durerea. După puțin timp, și-a dat seama că acesta nu era un străin obișnuit, mai ales când i-a dislocat șoldul cu o singură atingere!
„Nu te las să pleci până nu mă binecuvântezi”, a spus el cu toată credința care se naște din disperare. Atunci Dumnezeu i-a schimbat numele: „Nu vei mai fi Iacov, ci Israel – Cel care se luptă cu Dumnezeu.”
În clipa aceea, ceva s-a frânt și s-a născut în același timp. Iacov, omul înșelător, a murit. Israel, omul transformat, s-a ridicat. Până în acea noapte, Iacov L-a chemat pe Domnul „Dumnezeul părinților mei”. Dar în toiul acelei lupte, pentru prima oară, L-a numit „Dumnezeul meu”. După lupta cu Dumnezeu, Israel a rămas șchiop, dar și binecuvântat. Acum știa cine era cu adevărat. El a numit locul acela Peniel – „Fața lui Dumnezeu” zicând: „…am văzut pe Dumnezeu față în față și totuși am scăpat cu viață” (Geneza 32:30).
Fiecare dintre noi are un „vad al Iabocului”, o noapte a frământării, când Dumnezeu ne cheamă să ne luptăm nu cu El, ci cu noi înșine. Poate că te lupți cu trecutul tău, cu vinovăția, cu îndoiala sau cu frica. Dar Dumnezeu nu fuge de lupta ta – El intră în ea. Uneori, binecuvântarea vine după cea mai grea noapte.
Dumnezeule, Tu mă chemi pe nume. Tu știi fricile și rănile mele. Te rog, nu mă lăsa să plec până nu mă binecuvântezi. Schimbă-mi inima și schimbă-mi povestea. Fă-mă copilul Tău, transformat de harul Tău.
