DUMNEZEU RÂDE LA FINAL

Unul dintre ei a zis: „La anul, pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreșit la tine și iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.” Sara asculta la ușa cortului care era înapoia lui. Sara a râs în sine, zicând „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.”
Geneza 18:10,12

Sara s-a uitat pe furiș din cort pentru a vedea cu cine stătea de vorbă soțul ei. Erau trei străini. Aveau nevoie de mâncare și odihnă. Avraam a venit la ea și i-a spus: „Ia repede trei măsuri de făină albă, frământă și fă turte.” (Geneza 18:6).

Poate că Sara avea deja făină măcinată, dar probabil că nu avea destul timp să lase și la dospit. Servitorului îi lua mai multă vreme să înjunghie, să curețe și să frigă un vițel.

În timp ce făcea toate acestea, asculta ce discutau bărbații în afara cortului. L-a auzit pe unul dintre ei spunând că anul viitor ea va avea un copil. Sara avea 89 de ani. De mult renunțase la speranța de a avea un copil, așa că a râs instinctiv.

Imaginați-vă jena ei când Domnul l-a întrebat pe Avraam: „De ce a râs Sara?”

„Nu am râs!”, a protestat Sara în grabă.

Dar, în mai puțin de un an, Dumnezeu a râs la urmă. Sara, la vârsta de 90 de ani, a născut un copil. Și ea a spus: „Dumnezeu m-a făcut de râs: oricine va auzi va râde de mine.” (Geneza 21:6). Ea și-a numit copilul Isaac, care înseamnă „el va râde”.

Uneori, Dumnezeu promite ceva ce pare exagerat. Sau El face un jurământ, iar tu aștepți, și aștepți, și aștepți, și nu se întâmplă nimic, așa că ajungi la concluzia că era doar imaginația ta. Avraam și Sara au sperat douăzeci și cinci de ani înainte ca făgăduința pe care le-a făcut-o Dumnezeu să se împlinească. Și chiar și atunci, tot ce au primit a fost un singur copil în timpul vieții Sarei. Nu era o națiune mare. Când Dumnezeu împlinește în cele din urmă promisiunea, ne dăm seama că timpul Lui este perfect, iar ceilalți sunt martorii minunii Sale.

Creator al bucuriei, când încerc să Te urmez, sunt momente în care mă împiedic și cad. Arată-mi în fiecare experiență prin care mă treci că pot descoperi frumusețea providenței Tale. Știu că Tu ești credincios și drept în a-Ți duce planul la îndeplinire în viața mea.

Karen Pearson
Karen Pearson
Când Isus mergea alături de cei doisprezece, El le-a văzut oboseala și le-a înțeles sentimentul de copleșire. Viața în Palestina era grea sub dominația Imperiului Roman, iar liderii lor spirituali îi împovărau cu cerințe inutile. Isus le cunoștea oboseala și le-a promis: „Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11:28). El știa că ei tânjeau după Casa și a promis: „Mă voi întoarce” (Ioan 14:3). Nu s-au schimbat multe în secolele care au trecut. Suntem obosiți. Viața este grea în climatul politic polarizat de astăzi. Nu există nimic pe această planetă risipitoare care să ne poată satisface nevoile cele mai profunde sau să ne împlinească speranțele cele mai dragi. Dar promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile. El dă odihnă celor obosiți și ne amintește că suntem aproape de casă! „Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” (Evrei 10:37). Așadar, ca femei credincioase, „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.” (Evrei 10:23). Suntem aproape acasă!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedent
Articolul următor