Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema și toate familiile pământului vor fi binecuvântate prin tine.”
Geneza 12:1,3
Probabil că ești familiarizat cu povestea lui Avram. Dumnezeu i-a spus să părăsească metropola Ur, orașul învățăturii, al bibliotecilor, al culturii înalte și al idolatriei și să meargă într-o țară pe care El i-o va arăta. Țara în care Dumnezeu l-a chemat s-a dovedit a fi pustia unde au rătăcit dintr-un loc în altul ca niște nomazi, trăind în corturi. Se pare că unul dintre lucrurile pe care Dumnezeu le dorea pentru Avram și familia lui era simplitatea vieții, astfel încât ei să depindă doar de El.
Probabil că suntem familiarizați cu povestea, dar, ca în toate narațiunile biblice, întotdeauna mai sunt lucruri de învățat. În capitolul 12, Avram o roagă pe Sarai, soția lui, să mintă și să-i spună faraonului că ea este sora lui, dar în Geneza 13:4 vedem cum acesta s-a rugat lui Dumnezeu la primul altar pe care îl zidise cu mai mult timp înainte
Observați un tipar aici? Oriunde mergea, Avram construia altare. Deși a făcut greșeli, unele dintre ele enorme, ceea ce oamenii își aminteau cel mai mult despre el era că era un om care se ruga.
Mă întreb dacă, atunci când oamenii se gândesc la tine și la mine, văd în noi oameni ai rugăciunii. Nu știu dacă atunci când ne privesc căzând și ridicându-ne din nou, înțeleg că iertarea se găsește la Dumnezeu și că harul Lui ne învață mereu cum să iubim, cum să credem și cum să mergem mai departe.
Doamne, fă ca viața mea să fie un altar viu, un loc al rugăciunii și al laudei Tale, ca aceia care mă cunosc să Te vadă în mine. Când oamenii privesc spre mine, fă-i să recunoască un copil al Tău, un om care se încrede în planul Tău pe deplin. Iar atunci când greșesc, lasă-i să înțeleagă că iertarea se găsește doar la Tine și că ei pot deveni copiii Tăi dacă aleg drumul care duce spre Tine.
