PORȚI ÎNCHISE ȘI DESCHISE

Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.
Geneza 3:15

Eva s-a așezat plângând sub brațul protector al lui Adam. Cu părere de rău, a realizat cât de șiret a fost șarpele. Dar acum era prea târziu, nu se mai putea întoarce… Ea l-a crezut pe cel rău și i-a dat lui Adam din fruct, iar acum povara vinovăției atârna pe umerii celor doi.

Dumnezeu tocmai îl blestemase pe șarpe să se târască. Nu mai era cea mai înțeleaptă și cea mai frumoasă dintre creaturile grădinii.

Eva își ținu respirația pentru a auzi mai clar. Ce spunea Dumnezeu? „Război între tine și femeie…” Ei bine, asta era sigur! Nu se va mai uita niciodată la un alt șarpe! Dar… trebuie să fie mai mult de atât. „… între urmașii tăi și ai ei. El îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.” Eva a ridicat capul. Ce a însemnat asta?

În acea zi, o poartă strălucitoare a fost închisă, dar nu pentru totdeauna. În secunda aceea, o poartă a fost deschisă, dar nu pentru veșnicie. A doua poartă nu era atât de frumoasă – ea implica tortura și moartea Fiului lui Dumnezeu, dar scopul era mântuirea celor pierduți prin care își puteau recăpăta Edenul pierdut.

Când ne întrebăm „Cine sunt eu?”, răspunsul este că suntem copii ai lui Dumnezeu, creați după chipul și asemănarea Sa, chemați să avem grijă de lumea întreagă și de cei din jurul nostru. Scopul inițial al Tatălui ceresc pentru noi era acela de a avea o prietenie strânsă cu El. Planul părea distrus și ruinat în acea zi întunecată din Eden. Dar Isus, în marea Sa iubire, ne-a deschis o cărare spre Noul Paradis. Glasul Său blând încă ne cheamă Acasă.

El a promis că, pentru cei care aleg acest lucru, relația cu El este în continuare posibilă. Dumnezeu Însuși va veni la noi, nu în strălucirea slavei, ci în lacrima unui Prunc prin care speranța acestei lumi va înflori. Dacă alegem, putem fi copii de Împărat într-un mod mai profund – copii prin alegere – copii ai inimii și ai spiritului.

Poarta este încă deschisă…

Creator al porții deschise, ia-mă de mână. Vreau să trec prin acea poartă împreună cu Tine. Vreau să petrec o veșnicie alături de Tine. Vreau să fiu copilul Tău care Te urmează îndeaproape din proprie voință. Îți mulțumesc, Doamne!

Karen Pearson
Karen Pearson
Când Isus mergea alături de cei doisprezece, El le-a văzut oboseala și le-a înțeles sentimentul de copleșire. Viața în Palestina era grea sub dominația Imperiului Roman, iar liderii lor spirituali îi împovărau cu cerințe inutile. Isus le cunoștea oboseala și le-a promis: „Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11:28). El știa că ei tânjeau după Casa și a promis: „Mă voi întoarce” (Ioan 14:3). Nu s-au schimbat multe în secolele care au trecut. Suntem obosiți. Viața este grea în climatul politic polarizat de astăzi. Nu există nimic pe această planetă risipitoare care să ne poată satisface nevoile cele mai profunde sau să ne împlinească speranțele cele mai dragi. Dar promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile. El dă odihnă celor obosiți și ne amintește că suntem aproape de casă! „Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” (Evrei 10:37). Așadar, ca femei credincioase, „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.” (Evrei 10:23). Suntem aproape acasă!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedent
Articolul următor