Dragă prietene,
Sunt o persoană care se deschide greu în fața oamenilor și, implicit, se încrede greu în ei. Din păcate, acest lucru s-a resimțit și în relația mea cu Dumnezeu.
Încă din copilărie, am citit despre modul minunat în care Dumnezeu a călăuzit poporul Israel, cum l-a scăpat de sub robia egiptenilor, că El este Creatorul și Regele Universului și nu este nimic care să Îl oprească din a face minuni pentru copiii Lui. Am învățat de când eram copil că totul este posibil prin El – și totuși, acum, la vârsta aceasta matură, nu am destulă credință să-mi pun viața în mâinile Sale.
Îți voi povesti o mică experiență.
La vârsta de 6 ani m-am mutat în Paris. Nu știam deloc orașul și nici limba. Mergând în mall cu familia, în timpul sărbătorilor de iarnă, la un moment dat, am rămas cu privirea ațintită la o jucărie. Apoi, când m-am uitat în jur, nu mi-am mai văzut familia. Am început să mă panichez și să fug, plângând prin mulțimea de oameni, crezând că familia mea m-a abandonat. Un băiat de 6 ani care s-a trezit deodată într-un oraș imens, cu multă lume, cum să-și mai găsească drumul spre casă?
Dacă aș fi cunoscut atunci textul din Proverbele 3:5-6, cu siguranță m-ar fi liniștit pe loc – Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările. Dar, chiar și așa, știam că Tatăl de Sus veghea mereu asupra mea. Cu ajutorul Său, am ieșit din mall, am luat un metrou și două autobuze, iar El m-a călăuzit până acasă.
Această experiență de viață a rămas o amintire a faptului că Dumnezeu m-a ghidat să-mi găsesc drumul înspre casă. Și, la fel cum a făcut-o atunci, o face și acum. Trebuie doar să am încredere în El!
Tot astfel, sper să-L lași și tu să-ți cârmuiască pașii înspre casa veșnică!
Cu prietenie, Albert Spînu
AMiCUS Paris
