Dragă prietene,
Azi îți voi spune cum am realizat că în spatele zâmbetelor noastre curajoase e foarte posibil ca inima noastră să nu găzduiască aceleași sentimente calde și minunate. Ni se spune în Proverbe 14:13 că de multe ori, chiar în mijlocul râsului, inima poate fi mâhnită și bucuria poate sfârși prin necaz.
Eram la liceu… prin clasa a XII-a. Totul indica spre bine în viața mea. Eram la un liceu bun, aveam prieteni mulți, familia era sănătoasă și nu duceam lipsă de nimic. Frumos, nu? Totuși, simțeam că ceva îmi lipsea cu adevărat și nu reușeam cu niciun chip să îmi dau seama ce anume. Această stare apăsătoare mă obosea psihic și mai târziu avea să mă obosească și fizic. După câteva zile și nopți aproape nedormite, mi-am dat seama că eu nu mai zâmbeam cu adevărat, evitam să vorbesc cu oamenii din jur, inclusiv cu cei din familie, nu mai aveam poftă de mâncare și nu mai aveam dorința de a mă ruga. Iar când se întâmpla să o fac, simțeam că rugăciunile mele se opreau parcă în tavan și nu mai ajungeau la Dumnezeu.
Am căutat ajutor în stânga și în dreapta, ba chiar am încercat să vorbesc cu anumiți pastori despre asta, dar nu eram mulțumită de niciun răspuns. Într-o anumită seară, în timpul momentelor de devoțiune cu liceul, am simțit cum Duhul Sfânt mă cheamă, îmi vorbește și îmi arată toate răspunsurile pe care le căutasem până atunci.
Se întâmplă adesea să ne ascundem de El când știm că I-am greșit. Dar tocmai atunci trebuie să ne aducem aminte că El ne iubește atât de mult și vrea să ne ierte, să ne învețe și să ne îndrume pe căi bune. Atât de bun este Dumnezeul nostru!
Drag prieten, roagă-te azi ca Dumnezeu să te călauzească și să te ierte!
Cu prietenie, Alexandra Chiriță
Asociația Adventus
