Dragă prietene,
Cu cât vorbim mai mult despre cine suntem (pe baza faptelor noastre), cu atât devenim mai confuzi cu privire la identitatea noastră. Cu cât vorbim mai mult despre cine este Tatăl nostru, cu atât mai mult înțelegem cine suntem cu adevărat.
Nea Fane mi se confesa că în toată copilăria și adolescența sa nimeni nu i-a spus altceva decât ceea ce era în ochii lor: un derbedeu, copil-problemă și alte apelative inventate de nervi gospodărești. În aceste condiții, nea Fane nu a putut întrevedea o identitate mai înaltă decât cea conferită de comportamentul său.
Spunându-ni-se că suntem ceea ce facem și fiindcă natural tindem să facem răul, Satana câștigă procesul identității noastre. Reușește să ne mintă cras că nu lui Dumnezeu Îi semănăm, ci lui. Și odată ce credem că semănăm cu el, suntem prinși în neputința de a crede că există o identitate mai înaltă pe care ne-o putem asuma, pe care o putem însuși vieților noastre. Și încetăm să mai luptăm.
Ori de câte ori citim Biblia, putem observa interesul Cerului de a ne deștepta din coșmarul trăirii unei identități false, deviante.
Cât a fost printre oameni, Isus Hristos a căutat să convingă pe vameși, pe prostituate și pe toți păcătoșii că starea în care se află nu reflectă valoarea și identitatea lor adevărată. Când Luca vorbește despre întâlnirea lui Levi Matei cu Isus Hristos, el îl descrie pe Levi ca fiind un vameș (Luca 5:27). Când Matei vorbește despre întâlnirea sa cu Isus Hristos, el se descrie ca fiind un om (Matei 9:9). Pentru că așa l-a tratat Isus și așa l-a ajutat să se vadă, omul acela s-a sculat și a mers după El (Matei 9:9).
Tu cum îi privești pe oameni atunci când greșesc? Cum îți vorbești ție atunci când eșuezi să acționezi conform standardelor morale în care crezi?
Cu prietenie, Abel Noaţă
Asociația Adventus
