Dragă prietene,
De câțiva ani sunt fericită să fiu mătușă a doi copilași adorabili. Însă, spre uimirea mea, au ajuns deja la vârsta când cea mai frecventă întrebare este De ce? De ce ciocolata e dulce? Pentru că are zahăr. De ce? Pentru că așa se face ciocolata. De ce? De ce? De ce?
Îmi amintesc prima dată când I-am pus această întrebare lui Dumnezeu, când aveam numai 11 ani. De doi ani, tatăl meu era bolnav și nu încetam să mă rog pentru sănătatea lui. Nu puteam să concep că evenimentele puteau lua altă întorsătură. Însă Dumnezeu a îngăduit ca el să moară. Când am aflat vestea, am avut un moment de șoc. Nu știam ce să cred, așa că L-am întrebat pe Dumnezeu: De ce? De ce familia mea trebuie să treacă prin așa suferință? De ce nu mi-ai ascultat rugăciunile?
După ce a trecut o vreme de la înmormântare, împreună cu familia, am început să vorbim deschis despre impactul pe care l-a avut moartea lui asupra noastră. Eu, simțind o liniște după mult timp, spre uimirea tuturor, am spus cu lacrimi în ochi: Simt că acest eveniment a fost unul bun. Nu am reușit să conștientizez atunci, dar simt că Dumnezeu a știut mai bine. El a simțit că relația mea cu El nu avea o temelie, și acum pot spune că, după ce s-a întâmplat, mă simt mai aproape de El ca niciodată, pentru că am realizat că El îmi va fi mereu aproape și va ști ce e mai bine pentru mine, în orice situație.
În Psalmul 55:22, scrie: Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, și El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit. Eu asta mi-am propus încă din acea zi. Să nu-I mai pun întrebarea De ce? lui Dumnezeu, pentru că, indiferent dacă ne va arăta sau nu motivul pentru care a ales să se întâmple anumite lucruri în viața noastră, știu că El va dori mereu ce e mai bine și El mă va sprijini prin orice aș trece.
Cu prietenie, Ana Mieilă
AMiCUS București
