Dragă prietene,
Se întâmpla într-un loc oarecare… prea neimportant în acest moment. O familie mare – doi părinți, trei copii, un câine și… un bunic – împărțeau aceeași bojdeucă. La vremea cinei, toți luau loc în jurul mesei – cu excepția bunicului, care privea din spate liniștit, de pe scaunul antic de lemn și primea fără să spună un cuvânt ceea ce i se oferea. Dacă ar fi fost întrebat, nu îmi lipsește nimic, ar fi răspuns el. Dacă ai fi căutat altă părere, ți s-ar fi răspuns că în familia noastră suntem 5 persoane și cățelul… nici vorbă de bunic. Însă, într-o zi mai mohorâtă, bunicul a plecat. Ce și-ar mai fi dorit ei să-l servească din vasele favorite ale familiei și să îi dea locul de cinste la masă!… Însă acum era prea târziu…
În 1 Ioan 3:18, este scris astfel: Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul. În acest verset, apostolul Ioan ne îndeamnă ca iubirea ce izvorăște din inimile noastre să fie sinceră. Nu numai sinceră în vorbe și în gânduri, dar trebuie să fie evidențiată cu precădere în faptele noastre.
De multe ori, mi-am pus următoarea întrebare: Manifest eu întotdeauna o iubire autentică, fără nicio urmă de egoism sau înșelătorie? Deși nu exclude atașamentul și afecțiunea față de aproapele meu, iubirea nu trebuie să se limiteze la cuvinte, îndeosebi când situația pretinde să facem ceva concret. Aceasta se caracterizează, în primul rând, prin acțiuni dezinteresate, care urmăresc binele altora și nu au ca scop îndeplinirea propriilor nevoi.
Dumnezeu este Sursa supremă a iubirii, iar iubirea care izvorăște din principiile divine este cea mai înaltă și cea mai onorabilă formă de iubire. Totuși, ea se găsește numai acolo unde domnește Cel mai bun Prieten al nostru, Isus.
Te invit să experimentezi și tu acest fel de iubire și să o împărtășești astăzi cu cei de lângă tine!
Cu prietenie, Abigael Zară
AMiCUS Braşov
