Dragă prietene,
Te-ai simțit vreodată cel mai mare păcătos dintre toți păcătoșii? Poate că te gândeai că ești prea slab spiritual, că nu meriți ce-ai primit în dar, că n-ai nicio șansă în fața unui Dumnezeu perfect care dorește ucenici asemenea Lui. Și poate că simțeai că L-ai trădat, că te-ai înstrăinat de El, că L-ai părăsit. Iar când încercai să vorbești cu El, lacrimile vorbeau mai tare decât o făcea gura ta.
Vreau să îți spun că și eu am trecut prin aceste stări de tulburare, când tot ce reușeam să văd era păcătoșenia mea, nu iertarea Lui; slăbiciunea mea, nu mila Lui; răutatea mea, nu inima Lui plină de dragoste. Și mă gândeam că nu merit iertare, ci pedeapsă; nu iubire, ci părăsire. Însă lucrul de care nu eram conștientă era faptul că Dumnezeu nu este ca noi, oamenii. El nu părăsește, nu ține mânie sau ură, ci privește la noi cu ochi înlăcrimați, plini de blândețe, Își deschide brațele și ne primește la pieptul Său. Pentru că așa e El, Dumnezeul nostru, Dumnezeul tău.
Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate. Și nu i-ai părăsit! spune profetul Neemia în scrierile sale, la capitolul 9, versetul 17.
El îți oferă o nouă șansă, o nouă viață. Vrei s-o accepți? Te provoc să o iei de la început, iar de data aceasta, ia-L și pe Dumnezeu de mână. El te va ține strâns. Tu?
Cu prietenie, Diana Popa
AMiCUS Iași
