Dragă prietene,
Vreau să împărtășesc cu tine una din întâmplările mele preferate din Biblie. Este vorba despre povestea lui Ilie și suferința sa (1 Împărați 19). Se simțea singur, părăsit și copleșit de misiunea lui, chiar după o mare biruință. Domnul i-a văzut suferința și nu a putut rămâne indiferent. L-a lăsat să se odihnească, l-a hrănit și i-a dat să bea apă. S-a îngrijit de nevoile lui fizice, cum o făcuse și în trecut. Apoi Și-a arătat Prezența – nu prin tunet, vânt sau cutremur, ci printr-un susur blând. L-a asigurat că au mai rămas oameni credincioși, că nu e singur și că are un rol important în planul Lui. Nu e minunat?
Îmi place mult episodul acesta, pentru că simt că și eu sunt asemenea lui Ilie. Am avut atâtea momente de descurajare. Și, chiar dacă poate nu am realizat, Dumnezeu mi-a purtat de grijă – cădere după cădere. Iar când nu mai vedeam scăparea, încercam să îmi aduc aminte de acel susur blând, care mă striga mereu pe nume și care mi L-a oferit pe Isus – Pâinea și Apa vieții.
Dragul meu prieten, știu că și tu ești ca Ilie și că inima ta are luptele ei, dar susurul blând cunoaște și numele tău.
Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul Cel veșnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin. Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină, dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă, și nu obosesc; umblă, și nu ostenesc. (Isaia 40:28-31)
Cu prietenie, Bianca Hinta
AMiCUS Braşov
