NICIO MINCIUNĂ

Mitch a dat colțul tocmai când pumnul lui Caveman îl lovea pe Steve în stomac. A încercat să se întoarcă de unde venise, dar Caveman – un copil uriaș, care vorbea puțin și se spăla rar – l-a ridicat pe Mitch jumătate de metru în aer și l-a lipit de un perete.

– Nu ai văzut nimic, nu-i așa? a mormăit Caveman.

Picioarele lui Mitch dansau, căutând să se prindă de perete. Mitch a dat din cap a negație.

– Dacă spui ceva cuiva, o să ajungi la fel ca Stevie. Ai înțeles?

Steve stătea aplecat, ținându-se cu mâinile de stomac și respirând greu. Mitch a dat din cap în semn că înțelegea.

Mai târziu, un profesor l-a oprit pe Mitch să îl întrebe dacă știa cine l-a rănit pe Steve. Mitch a spus că nu știa și a plecat, căutând să se amestece printre ceilalți elevi.

Dacă Dumnezeu ar vrea, ar putea să acționeze precum Caveman. Ar putea fi o brută care rupe oase, căutând să ne sperie să credem versiunea Lui a poveștii, indiferent de ce am văzut cu ochii noștri. Sau ar putea fi un alt fel de mincinos – un prefăcut care să ne câștige dragostea într-o clipă, numai ca să renunțe la noi în clipa următoare. Pentru că este mai măreț și mai deștept decât oricare dintre noi, Dumnezeu ar putea oricând să ne manipuleze, să ne ofere argumente mai bune și să Își folosească înțelepciunea pentru a ne face să credem niște minciuni. Dar nu face lucrul acesta.

Citește Isaia 45:18,19

De unde știi că Dumnezeu spune adevărul?

Nu întotdeauna vrem să știm adevărul. Credem minciuni și le spunem pentru că ele fac viața plăcută. Spre deosebire de noi însă, Dumnezeu jură că este sincer în tot ceea ce spune. El face niște promisiuni uriașe: (1) vorbește deschis, ca toți să audă; (2) nu Se joacă – chiar spune adevărul atunci când îi spune poporului Său („seminței lui Iacov”) că Îl poate cunoaște; (3) nu spune doar lucruri adevărate, ci singurul adevăr; și (4) El – și nimeni altcineva – știe cel mai bine ce este bine și ce nu.

Mari făgăduințe. Dar putem fi siguri că nu sunt mari minciuni. Am fi fără minte să credem ceea ce spune Dumnezeu dacă El ar căuta să ne rupă oasele sau inimile. Nu caută. Cuvintele Lui sincere sunt dublate de acțiuni la fel de sincere.

Făgăduința finală a lui Dumnezeu este că El va fi Dumnezeu pentru toți cei care se încred în El: „Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este” (versetul 21). Și Dumnezeu ți-a oferit dovada supremă că El chiar spune adevărul atunci când L-a trimis pe Isus.

Ascultă!

Eu sunt Domnul, şi nu este altul! Eu n-am vorbit în ascuns. […] Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.
Isaia 45:18,19

 

Kevin Johnson
Kevin Johnson
Cu o experiență de lucrător pentru tineret, editor senior de cărți de non-ficțiune și pastor profesor, el este acum consultant de carieră în Minnesota, ajutând oamenii să facă următorii pași îndrăzneți în muncă și viață. Kevin este căsătorit cu Lyn și au trei copii mari.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor