„În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul… El mi-a auzit glasul şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.” – 2 Samuel 22:7
„Când aude strigătele de departe, Păstorul înfruntă orice obstacol ca să poată salva oaia pierdută. Cu mâini puternice, dar blânde, El îndepărtează mărăcinii sau o scoate din noroi; Răscumpărătorul curat şi fără păcat îl poartă pe umeri pe cel păcătos şi murdar.” – Ellen White
Nimic nu este mai urgent pentru Dumnezeu decât strigătul unui suflet pierdut. El ştie că cea mai cumplită boală este păcatul, iar dacă un om înrobit de păcat găseşte măcar puterea unui gând, prin care Îl cheamă în ajutor, El va răspunde fără întârziere, fiindcă păcătosul se poate descuraja şi poate ceda tentaţiei de a se întoarce în noroi. Întotdeauna va fi întinsă mâna Lui spre noi, chemându-ne şi ridicându-ne povara de greşeli. Ideal ar fi să Îl invităm să rămână ca Domn al vieţii noastre şi astfel păcatul ar fi ţinut la distanţă, fără a mai fi nevoie de „intervenţii” urgente. Totuşi, dacă s-a întâmplat şi ne-am pierdut, lucrarea Lui de căutare şi salvare a şi început. Este nevoie de un strigăt prin care să Îi permitem intervenţia în viaţa noastră şi o armată de îngeri se va porni în ajutorul nostru. Izbăvitorul nostru nu doarme şi nici nu este absent.
Provocare
Dacă îţi aminteşti de un moment în care nu te simţeai în stare să te rogi, şi totuşi Dumnezeu ţi-a venit în ajutor, mulţumeşte-I acum din nou.
