A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau!”, i-a zis Isus.
Ioan 4:7
Chiar și cu această persoană minunată, pe care o iubesc, am eșuat. Am lăsat agitația vieții, presiunile prezentului să mă facă să o uit și să o las la marginea comunității mele. „Aș fi putut, aș fi vrut, ar fi trebuit cele mai triste și banale expresii sunt adesea adevărate. Dacă aș fi dat curs acelor îndemnuri trecătoare de la Dumnezeu, să o caut, în loc să pun responsabilitatea de a o susține pe seama altora. Dacă aș fi fost o prietenă mai bună… Dar n-am fost.
Prietena mea este generoasă și bună. Mă iubește sincer, iar în acest moment în care mi-am dat seama că nu i-am fost aproape, și regret profund, știu că Dumnezeu va continua să umple prietenia noastră cu bucurie, râsete, peisaje împărtășite, iubire și zile minunate de înot în ape limpezi și răcoritoare – plăcerea noastră comună.
Dacă te simți copleșită de „acum”, dacă prieteniile îți sunt tensionate, dacă înăuntrul tău simți uscăciune și sete, poate că ești asemenea femeii pe care Isus a întâlnit-o lângă fântâna lui Iacov – ascultă ce i-a spus El:
„Isus i-a răspuns: «Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică»” (Ioan 4:13,14).
Dumnezeu este atât de bun și de generos! Ne spune: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce-ți zice: «Dă-Mi să beau!», tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie” (Ioan 4:10; subliniere adăugată).
autor: Gail Wettstein
