Apoi, în învoire cu poporul, a numit niște cântăreți care, îmbrăcați cu podoabe sfinte și mergând înaintea oștirii, lăudau pe Domnul și ziceau: „Lăudați pe Domnul, căci îndurarea Lui ține în veac!”
2 Cronici 20:21
Acest capitol ne relatează una dintre cele mai fascinante povestiri din întreaga Biblie. Împăratul Iosafat al Iudeei primește un mesaj tulburător: o armată uriașă se apropie să atace Iuda. Ce face el mai întâi? Nu-și adună oastea, nu-și trimite spionii, nu intră în panică, ci se roagă. Ce alegere minunată! Apoi, împăratul cheamă întreaga națiune la templu pentru o întâlnire de rugăciune.
Iosafat era un rege diferit! Nici David, nici Solomon nu au procedat așa în fața unei amenințări de război.
Iosafat își recunoaște neputința și spune cu o sinceritate dezarmată: „Nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” (2 Cronici 20:12).
Dumnezeu nu ignoră această rugăciune a credinței. Iahaziel, un om din adunare, inspirat de Duhul Sfânt, vestește: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați dinaintea acestei mari mulțimi, căci nu voi veți lupta, ci Dumnezeu” (2 Cronici 20:15).
Ce instrucțiune neobișnuită! Nu să atace, nu să ceară armistițiu, ci să stea pe poziții și să aștepte.
Regele Iosafat ascultă. Toți se roagă din nou și îi îndeamnă să îl laude pe Dumnezeu din toată inima. A doua zi dimineața, în loc de soldați în frunte, trimite cântăreți. Aceștia pornesc înaintea armatei, intonând imnuri de laudă.
Când au început să cânte, Dumnezeu a adus confuzie între dușmani, iar aceștia s-au omorât între ei. Când oastea lui Iosafat a ajuns la câmpul de luptă, totul era deja terminat.
Ce lecție puternică! Nu am fost niciodată pe un câmp de război, dar toți am purtat bătălii interioare, conflicte, temeri, dezamăgiri, depresie sau pierderi. Și de multe ori, în loc să Îi dăm slavă lui Dumnezeu mai întâi, ne îngrijorăm. Dar Dumnezeu ne cheamă să-L lăudăm înainte de victorie. Biruința vine întotdeauna de la El – chiar dacă nu foarte repede, dar întotdeauna la timp.
Atotputernicule, care transformi veștile rele în vești bune, întoarce-mi fața spre Tine așa cum floarea-soarelui urmărește lumina, și lasă-mă să te caut cu ochii ațintiți asupra Ta. Când nu știu ce să fac, ajută-mă să-mi aduc aminte că lupta nu este a mea, ci a Ta. Întărește-mi inima să rămână pe poziție, cu credință și curaj, și învață-mă să Te laud oricum – înainte, în timpul și după bătălie.
