Atât de sus cât cerul

Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi. (Psalmii 103:11,12)

Citeam Psalmul 103:11,12 și priveam spre apus, prin fereastra sufrageriei. Cerul era albastru-deschis, fără niciun nor. Ce priveliște minunată! Puteam zări în depărtare piscurile înzăpezite ale Munților Stâncoși, iar soarele strălucea peste tot. Apoi am privit în sus. Am realizat că nu pot vedea până la capătul de sus al cerului. Și totuși, știam că și dincolo de limita vizibilității mele se află tot cerul. Se înălța sus și tot mai sus. Am privit spre dreapta, apoi spre stânga și am văzut tot mai mult și mai mult cer. Da, se întindea dincolo de ceea ce eu puteam vedea: sus, jos, dreapta și stânga. Știam că ajunge și pe dedesubtul globului terestru, peste tot, de jur împrejur!

Ce imagine minunată a dragostei lui Dumnezeu! Nu pot vedea până unde ajunge. Nici nu pot spune cât de multă este, de aici de unde sunt eu până acolo unde reușesc să ajung cu privirea. O, cât de multă iubire umple această distanță! Și, pe undeva, în mijlocul acestei distanțe pline cu dragoste, mă aflu eu, un mic și neînsemnat punct. Cuvintele nu pot descrie sentimentele pe care le-am încercat. Desigur, în acest spațiu este loc pentru mulţi oameni care pot fi cuprinși într-o astfel de dragoste infinită.

Ce tablou încântător! Iar când Îi dau lui Isus păcatele mele, El chiar le înlătură! Ele nu mai sunt în fața privirii mele! Da, le am în memorie, dar El spune că au dispărut. Nu le vreau înapoi. Sunt foarte mulțumitoare că au dispărut. Pentru totdeauna! Apoi am privit pe fereastră spre răsărit. Nici acolo nu puteam cuprinde până unde se întindea cerul. Acest lucru era valabil pentru orice direcție în care priveam: nord, sud, est, vest. Iar estul și vestul nu se vor întâlni niciodată. Este minunat să fii înconjurat de dragostea Lui fără egal. Da, într-adevăr, „bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El” (Psalmii 103:17). Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi este cu totul minunat, mai mult decât minunat. Cuvintele sunt insuficiente pentru a exprima aceasta. Păcatele din trecut au dispărut! Nu mai pot să am acces la ele, oricât aș încerca. Apoi mi-a venit în minte o întrebare: Ce s-ar fi întâmplat dacă eu nu aș fi lăsat în urmă acele păcate? Ele ar fi încă ale mele. Și știți ceva? Chiar nu am nevoie să le mai păstrez. Nu vreau să le mai păstrez. Atunci, de ce să nu le pun pe toate în mâinile lui Isus, ca El să le alunge pentru totdeauna din fața ochilor mei? Acum pot să fiu liniștită și mă pot desfăta în toată această minunată dragoste!

Elizabeth (Betty) Young

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentChemaţi la slujire
Articolul următorCapitala cu șase sectoare