NUMELE MAMEI SALE

Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois și în mama ta, Eunice, și sunt încredințat că și în tine.
2 Timotei 1:5

Ca parte a închinării noastre zilnice de familie, citim un capitol din Biblie împreună cu fiicele noastre. Dorim să le încurajăm să citească Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi. În timp ce citeam 1 și 2 Împărați, am observat din nou că, în prezentarea fiecărui rege, erau incluse detalii despre tații lor, câți ani aveau și când și-au început domnia. Mult mai rar, erau incluse numele mamelor lor. Deci, într-o societate puternic patriarhală, de ce a considerat Dumnezeu că este important să adauge detalii despre mamele regilor?

În zilele regilor, mulți dintre monarhii menționați puteau fi încadrați într-unul dintre cele două grupuri: cei care au făcut ceea ce era bine în ochii Domnului și cei care au făcut ceea ce era rău. Am fost fascinată să descopăr că un rege atât de rău ca Ahaz (2 Împărați 16:1-4), putea avea un fiu bun ca Ezechia. Dar Ezechia l-a avut pe maleficul Manase (2 Împărați 21:1-9). Ai crede că dacă regele ar fi rău, ar avea un copil rău. Sau un rege bun ar crește un copil bun. Deși acest lucru este adevărat pentru unii, nu s-a întâmplat întotdeauna.

Este posibil ca mamele să fi avut un impact durabil asupra evoluției regilor? În timp ce regii erau ocupați să conducă sau să meargă la război, cine le creștea copiii? Probabil că mamele erau ajutate foarte mult, dar, în cele din urmă, petreceau mai mult timp cu copiii lor decât regii. Cel mai probabil, dacă mama era bună, transmitea aceste trăsături tinerilor prinți.

Ca femei, Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare dintre noi să fim o figură maternă pentru cineva din sfera noastră de influență – oriunde ne-a plasat El. Întrebarea este ce fel de influență exercităm? Gândiți-vă la exemplele Mariei, mama lui Isus, Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul, Lois și Eunice, bunica și mama lui Timotei. Și mamele lui Daniel, Ilie și Debora. Influența lor a fost resimțită timp de generații. E posibil ca Domnul să ne fi poziționat în mod special pentru a crește această generație prin intermediul căreia El poate influența lumea pentru eternitate. Astăzi, El ne cere să Îl lăsăm să ne schimbe, astfel încât influența pe care o vom exercita asupra acestei generații să fie pentru bine. Suntem dispuse? Prin harul Său, fie ca noi toate, asemenea Deborei, să ne ridicăm ca mame credincioase în Israel.  

autor: Lynn Mfuru Lukwaro

Karen Pearson
Karen Pearson
Când Isus mergea alături de cei doisprezece, El le-a văzut oboseala și le-a înțeles sentimentul de copleșire. Viața în Palestina era grea sub dominația Imperiului Roman, iar liderii lor spirituali îi împovărau cu cerințe inutile. Isus le cunoștea oboseala și le-a promis: „Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11:28). El știa că ei tânjeau după Casa și a promis: „Mă voi întoarce” (Ioan 14:3). Nu s-au schimbat multe în secolele care au trecut. Suntem obosiți. Viața este grea în climatul politic polarizat de astăzi. Nu există nimic pe această planetă risipitoare care să ne poată satisface nevoile cele mai profunde sau să ne împlinească speranțele cele mai dragi. Dar promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile. El dă odihnă celor obosiți și ne amintește că suntem aproape de casă! „Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” (Evrei 10:37). Așadar, ca femei credincioase, „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.” (Evrei 10:23). Suntem aproape acasă!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedent
Articolul următor