Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă, în Isus Hristos. Filipeni 1:8
Niciodată nu mi-am închipuit că vom locui atât de departe de nepoţii noştri. Visurile mele referitoare la nepoţi includeau şi apropierea de ei: părinţii lor să-i lase la noi când mergeau la cumpărături; noi să-i luăm de la şcoală; să ne jucăm cu păpuşile şi cu mingea; să stea lângă mine când fac prăjituri; să participăm la fiecare festivitate şcolară, bătând voioşi din palme la spectacolele lor. În schimb, doi nepoţi locuiesc la o mie de kilometri la nord de noi, iar altul, la o mie de kilometri la sud. Ceilalţi doi, un băiat şi o fetiţă, locuiesc în Kenya, Africa, împreună cu părinţii lor misionari. Ce să facă o bunică în cazul ăsta?
Skype-ul poate fi o alegere practică, dacă poţi trece peste diferenţele de fus orar şi poţi înghesui convorbirile printre treburile pe care le ai de făcut. Dar pentru noi, bunicile de modă veche, scrisorile redactate de mână sună mai bine. O scrisoare măcar la două săptămâni te va menţine parte din viaţa lor. Trimite-le un desen pe care l-ai făcut – copiii mici nu sunt critici -, trimite-le poze să le coloreze, abţibilduri, un test amuzant, o gumă sau monede să le pună în puşculiţă. După o vizită faţă către faţă, realizează un album cu pozele tale împreună cu ei.
Te poţi înregistra video cu telefonul în timp ce le spui poveşti şi le poţi trimite prin e-mail. Tehnologia din ziua de azi ne oferă foarte multe variante. Dar să nu uităm de vizitele personale.
Luna viitoare mă duc să-mi vizitez prinţul de doi ani, deoarece tatăl lui va fi plecat din oraş, iar mama lui are un program de lucru imprevizibil. Şi eu, şi soţul meu am mai făcut acest lucru şi ne place la nebunie. Cu copiii din Africa, e-mailul este cea mai bună variantă, pentru că Skype-ul nu prea e compatibil cu noi. Chiar şi aşa, an de an, i-am privit deschizând cadouri la final de an, iar acest lucru a fost distractiv pentru ambele familii. Concediul anual îi aduce înapoi în State în fiecare vară, iar de câteva ori chiar mi-am făcut curaj şi am mers să îi vizitez. Zborurile lungi şi escalele pur şi simplu merită efortul atunci când îmi văd nepoata cântând în formaţia de viori de la biserică şi nepotul cântând în corul de copii.
Doamne, Îţi mulţumesc pentru nenumăratele moduri pe care le avem astăzi de a rămâne aproape de nepoţii noştri! Ajută-ne să rămânem conectaţi şi relevanţi şi întotdeauna să îi îndreptăm spre Tine!
Penny Estes Wheeler
