Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă.” Apocalipsa 1:17
Când a atins Dumnezeu prima dată lutul cu mâna, acesta s-a încovoiat să ia forma chipului Său şi când a suflat El suflare de viaţă peste glie, pământul s-a făcut suflet viu şi a început să se minuneze de lumea creată pentru el.
Când l-a mai atins Dumnezeu o dată pe om cu mâna, acesta a început să doarmă şi să-şi viseze mireasa încă nesosită şi când l-a mai atins o dată, s-a făcut ziua nunţii lor. Au cântat stele şi luceferi până în zori şi s-au întrecut să cânte de dragoste, de frumos şi de bine.
A trecut ceva vreme şi a venit furtuna pe Marea Galileii. Cerul s-a întunecat, au venit norii negri şi apa năvălea în barcă, mai, mai să înece poporul. Atunci a întins Dumnezeu din nou mâna şi s-a făcut o linişte mare. Era aşa de linişte, că se putea auzi inima ucenicilor bătând de frică amestecată pe din două cu pace şi tihnă.
Când a venit balaurul cel mare să-şi deschidă gura otrăvită către lume, a întins Dumnezeu din nou mâna şi şarpele cel vechi a muşcat cu furie până de cealaltă parte, dar lumea a fost la adăpost de urletele lui aducătoare de spaimă şi moarte. Mâna Domnului a rămas străpunsă, dar lumea întreagă poate conta pe ea. Braţul Domnului e mai puternic de-atunci, să ne putem ţine de el cu speranţă întreagă.
Când mai coboară astăzi, din când în când, mâna Domnului peste noi, este ceasul harului care ne mântuieşte şi ne face senini la minte şi la suflet.
Succesul la un pas de tine:
Nu fugi când mâna Domnului se apropie să te cuprindă! Nu te va atinge niciun rău când se odihneşte braţul Lui peste tine!
