Petru – identitate confirmată

Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. 1 Petru 2:9

Una dintre cele mai importante lucruri necesare confortului sufletesc este confirmarea periodică a identităţii. Noi avem nevoie să ni se spună mereu cine suntem şi să fim asiguraţi că ne bucurăm de aprecierea şi preţuirea celor din jur. Când acest lucru nu se întâmplă, fără să ne dăm seama, începem să suferim.

Primii creştini aveau de înfruntat o puternică opoziţie din partea lumii din jur. Ei erau ispitiţi să se descurajeze, din cauza stării de tensiune şi ameninţare permanentă. Apostolul Petru ştia prea bine acest lucru şi, de aceea, scriindu-le fraţilor de credinţă, el nu uită să le împlinească această nevoie fundamentală.

Atâta vreme cât cineva ştie cine este, el se va strădui şi va reuşi să se comporte ca atare. Creştinii aveau nevoie să primească asigurarea din partea lui Dumnezeu cu privire la locul de mare responsabilitate pe care El continua să li-l recunoască.

Urmând pe aceeaşi filieră, Dumnezeu continuă să ni Se adreseze din timp în timp, confirmându-ne identitatea. Aşa cum, în câteva ocazii, El I S-a adresat Fiului Său, confirmându-I identitatea şi rolul, la fel procedează şi astăzi, folosind diverse ocazii pentru a ne aduce aminte că Ii suntem preţioşi şi că nu-I pare rău că a plătit un preţ atât de mare pentru a ne răscumpăra. El doreşte ca noi să ne comportăm ca atare, respectându-ne demnitatea conferită.

Succesul la un pas de tine:

Când valurile de durere şi disperare ameninţă să te scufunde, nu uita că valorezi enorm în ochii lui Dumnezeu. Ţine minte acest lucru!

Ion Buciuman
Ion Buciuman
Astăzi privim succesul ca pe o chemare divină, ca pe un comandament fundamental de viaţă, ca pe un ideal care dă sens existenţei şi ne întruchipează raţiunea de a fi. Succesul este misiunea personală, este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi. Când deschidem Scriptura, această poruncă ni se arată în 365 de ipostaze, câte una pentru fiecare zi. „Succesul la un pas de tine” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentAz ellenség cselfogásainak leplezése
Articolul următorCe notă vei lua