Gamaliel – semnul providenței

Şi acum, eu vă spun: „Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia şi lăsaţi-i în pace. Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.” Fapte 5:38,39

Sunt remarcabile intervenţia lui Gamaliel şi spiritul său de observaţie. În ciuda faptului că era unul dintre cei mai mari învăţători ai Legii din vremea sa, el nu se implica în acţiunile de apărare a statutului public al sinedriului. El nu se temea de ameninţarea răsturnărilor pe care le-ar fi putut produce dezvoltarea creştinismului. Gamaliel a rămas neutru şi îşi putea permite să gândească neangajat politic. În această poziţie, el şi-a putut permite să ofere un sfat inspirat. Cuvintele sale făceau dovada unui spirit de discernământ cât se poate de avansat. El le sugera conducătorilor să nu ia în mâinile lor demersuri care ar putea fi suspectate de conflict cu planurile lui Dumnezeu. Ar fi fost mai bine să fie lăsate lucrurile să evolueze, sugera el, iar dacă mişcarea care se prefigura avea să fie marcată cumva de fanatism sau exagerare, lucrurile s-ar fi împotmolit singure, fără să fie nevoie de intervenţie în forţă.

Observaţia lui Gamaliel era corectă. Sinedriul n-ar fi avut prea multe şanse de reuşită în situaţia în care Dumnezeu Se afla în spatele mişcării creştine. Luptând împotriva lui Dumnezeu, sinedriul şi-ar fi pierdut şi rolul, şi influenţa. Din nefericire, exact aceasta era situaţia. Numai că în ambiţiile şi mânia crescândă manifestate în conducerea adunării legiuitoare, nu avea cine să ia aminte la sfatul unui înţelept. Direcţia de mers fusese deja stabilită şi ar fi fost prea greu pentru conducători să-şi recunoască greşeala şi să facă revenirile de rigoare.

Succesul la un pas de tine:

Ai putea observa încotro conduce Dumnezeu lucrurile şi ai putea evita să lupţi împotriva Sa!

Ion Buciuman
Ion Buciuman
Astăzi privim succesul ca pe o chemare divină, ca pe un comandament fundamental de viaţă, ca pe un ideal care dă sens existenţei şi ne întruchipează raţiunea de a fi. Succesul este misiunea personală, este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi. Când deschidem Scriptura, această poruncă ni se arată în 365 de ipostaze, câte una pentru fiecare zi. „Succesul la un pas de tine” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor