Dar din pricina lui David, Domnul Dumnezeul lui i-a dat o lumină în Ierusalim, punând pe fiul lui după el şi lăsând Ierusalimul în picioare. 1 Împărați 15:4
Făgăduinţa lui Dumnezeu de a Se îndura de urmaşii celor care îl iubesc şi păzesc poruncile Sale şi-a găsit împlinirea şi în timpul domniei lui Abiam, urmaşul lui Roboam. Deşi această domnie a fost marcată de cădere şi apostazie, Dumnezeu nu a intervenit prin judecăţile Sale, datorită lui David, străbunicul lui Abiam.
Răbdarea lui Dumnezeu este pe măsura făgăduinţelor şi a maiestăţii Sale. Ierusalimul continua să fie păstrat încă în picioare în ciuda răutăţii împăraţilor şi a poporului, care se înstrăina continuu de Dumnezeu. În bunătatea Sa, Dumnezeu le oferea încă har şi posibilitate de întoarcere. În mod fericit, unii Împărați au fructificat această şansă, în timp ce alţii au abuzat fără nicio ruşine de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Abiam a fost unul dintre aceşti Împărați care s-au dedat la toate relele, prin care poporul a fost dus în rătăcire şi neascultare. Cu toate acestea, Dumnezeu continua să apere Ierusalimul de agresiunea duşmanilor. Harul Său încă mai ţinea lucrurile în frâu.
Bunătatea divină ar trebui să fie un motiv serios de cercetare de sine şi de reconsiderare a umblării personale, dar Abiam nu s-a învrednicit la o asemenea experienţă. El a încercat să întindă de coardă cât se putea de mult şi a reuşit într-adevăr să ajungă foarte departe. Din nefericire, acest experiment se va dovedi mai târziu deosebit de păgubitor pentru poporul ales, iar responsabilitatea personală nu va putea fi evitată.
Succesul la un pas de tine:
Cum interpretezi faptul că abuzurile personale nu sunt urmate imediat de eşec sau faliment? Observă că harul este abundent, dar are totuşi capăt şi este riscant să ajungi până acolo. Ai grijă!
