Uza – gest necuvenit

Când au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentru că era să-l răstoarne boii. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza şi Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru păcatul lui şi a murit acolo, lângă chivotul Domnului. 2 Samuel 6:6,7

Uza era un om consacrat şi dorea să se implice cu trup şi suflet în activitatea religioasă. Acest lucru nu putea să fie decât de invidiat. Şi totuşi, aflăm cu tristeţe că sfârşitul său a fost năprasnic. Nu vom încerca să explicăm ce anume s-a întâmplat, pentru că ne lipsesc o mulţime de detalii. Ceea ce reiese destul de clar însă în evidenţa este faptul că acest accident conţine o învăţătură morală.

Textul este foarte explicit atunci când spune că pedeapsa divină a survenit în momentul în care Uza a întins mâna şi s-a atins de chivotul Domnului. Acesta era un gest necuvenit, indiferent de motivul sau de explicaţia pe care ar putea-o da cineva.

Este foarte posibil ca Uza să fi fost convins că gestul lui este necesar şi oportun. Dar convingerile personale nu ne pot scuti de urmările grave ale gesturilor necuvenite. Nimeni nu avea voie să atingă chivotul Domnului, sub niciun pretext şi în nicio situaţie. Purtarea acestuia dintr-un loc într-altul era o lucrare extrem de pretenţioasă şi numai loviţii puteau s-o îndeplinească şi doar într-un anumit mod. Chivotul era prevăzut cu patru verigi la cele patru colţuri, iar leviţii trebuiau să introducă patru drugi de lemn în aceste locaşuri speciale, pentru a-l purta de la distanţă. Nimeni, nici chiar marele preot, nu avea voie să atingă direct acest cel mai sfânt obiect al incintei templului. Chivotul era expresia vizibilă a prezenţei lui Dumnezeu.

Succesul la un pas de tine:

E nevoie de revizuire a gesturilor tale de respect faţă de lucrurile sfinte? Ia în consideraţie situaţia lui Uza şi vei constata că există lucruri care nu pot şi nu trebuie atinse şi mişcate din locul lor.

Ion Buciuman
Ion Buciuman
Astăzi privim succesul ca pe o chemare divină, ca pe un comandament fundamental de viaţă, ca pe un ideal care dă sens existenţei şi ne întruchipează raţiunea de a fi. Succesul este misiunea personală, este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi. Când deschidem Scriptura, această poruncă ni se arată în 365 de ipostaze, câte una pentru fiecare zi. „Succesul la un pas de tine” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor