Sabat fericit – o zi de închinare și de odihnă

    Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă… Să nu faceţi nicio lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului în toate locuinţele voastre. (Leviticul 23:3)

    Tot ce ne cere Dumnezeu din ale noastre ni le dă înapoi, dar mărite, strălucite, pline de măreţia Sa. Atât Sabatul, cât şi familia au fost întocmite de Dumnezeu în paradis şi, după planul lui Dumnezeu, ele sunt legate în mod indisolubil laolaltă. Fără greş putem spune că în această zi ne este mult mai uşor decât în celelalte să trăim ca în paradis. A fost planul lui Dumnezeu pentru membrii familiei ca ei să fie strânşi laolaltă atât la lucru, cât şi la studiu, la închinare şi recreare, cu tatăl ca preot al casei sale şi atât mama, cât şi tatăl ca învăţători şi tovarăşi ai copiilor lor. Dar urmările păcatului, care au schimbat condiţiile vieţii, au zădărnicit într-o mare măsură această legătură. Adeseori, tatăl abia îşi mai vede copiii la faţă în timpul săptămânii. Aproape că este cu totul lipsit de ocazia de a fi în compania lor sau de a-i învăţa. Dar iubirea lui Dumnezeu a pus o limită cerinţelor muncii. El a întins mâna Sa milostivă asupra Sabatului. În ziua Sa, El îi dă familiei ocazia comunicării cu El, cu natura şi unul cu altul.

    Întrucât este un semn de aducere-aminte a puterii creatoare, Sabatul este o zi mai presus de celelalte zile, când noi putem să-L cunoaştem pe Dumnezeu prin lucrările Sale.

    Fericiţi sunt tatăl şi mama care îi pot învăţa pe copiii lor din Cuvântul scris al lui Dumnezeu, cu ilustraţii din paginile deschise ale cărţii naturii; fericiţi cei care se pot întâlni sub pomii cei verzi, în aerul curat şi proaspăt, să studieze Cuvântul şi să cânte laudă Tatălui de sus.

    Prin astfel de asocieri, părinţii îi pot lega pe copii de inimile lor şi, în acest fel, de Dumnezeu, prin legături care nu pot fi rupte niciodată. (Educaţie, p. 241-242)

    Sabatul trebuie făcut atât de interesant pentru familiile noastre, încât săptămânala lui revenire să fie salutată cu bucurie. (Mărturii, vol. 2, p. 585)

    Ellen White
    Ellen White
    Comuniunea cu Dumnezeu încurajează gândurile bune, aspiraţiile nobile, percepţia clară a adevărului şi planuri de acţiune măreţe. Cei care îşi leagă astfel sufletul de Dumnezeu, sunt recunoscuţi de El ca fii şi fiice ale Sale. Ei se ridică mereu mai sus şi tot mai sus, dobândind o perspectivă clară asupra lui Dumnezeu şi asupra veşniciei, până când Domnul face din ei canale de lumină şi de înţelepciune pentru lume.

    Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

    Publicate astăzi
    Articolul precedentPârâu lângă izvor de viață!
    Articolul următorProrocii lui Baal