DIFERITE TIPURI DE CROITORI

Tot așa și voi, fiindcă râvniți după daruri duhovnicești, să căutați să le aveți din belșug, în vederea zidirii sufletești a bisericii.
1 Corinteni 14:12

Mama mea, Rose, a fost o gospodină extraordinară. Nu numai că gătea mâncăruri hrănitoare, făcea pâine și tăiței, diferite conserve, lucra grădina, făcea curățenie și spăla rufe; era foarte talentată la croitorie. Eu și sora mea geamănă am fost norocoase să fim beneficiarele ținutelor pe care ni le-a creat. Când termina o rochie, o haină, o bluză sau o fustă, păstra întotdeauna resturile de țesătură. Cu acestea, asambla manual o cuvertură a amintirilor, cu un model de grădină cu flori. Ne puteam uita la această cuvertură și ne aminteam de fiecare ținută frumoasă și de ocazia pentru care o făcuse. Ea și-a împărtășit darul cu noi și cu alții.

În timp ce mă gândeam la darul mamei mele de a face cuverturi, mi-am dat seama că suntem cu toții un fel de „cuverturi”. Un scriitor adună cuvinte pentru a-și exprima ideile. Un medic sau o asistentă poate lua probe pentru a aduna informații despre cum să vindece. Unui bucătar îi place să ia resturi de ingrediente de ici-colo pentru a crea o rețetă nouă. Un farmacist amestecă diferiți compuși pentru a produce un medicament nou. Un profesor alcătuiește un plan de lecție pentru a prezenta un anumit concept elevilor. Un meteorolog adună informații din atmosferă și din fenomenele care au loc pentru a prezice vremea.

Dumnezeu ne-a dat tuturor daruri. Unii sunt chemați să fie apostoli, profeți, evangheliști, pastori și învățători. Acestea nu sunt titluri atotcuprinzătoare. Dumnezeu poate folosi darurile noastre, oricare ar fi ele, în multe feluri pentru a vesti mesajul Său celor din jurul nostru.

În calitate de creștini, Biblia ne spune să ne folosim darurile spirituale pentru a ne edifica, învăța și construi unii pe alții. Poate că nu sunt în stare să cos așa cum o făcea mama mea, dar îmi place să cos cuvine împreună pentru a le transmite celorlalți ce lucruri uimitoare a făcut Domnul în viața mea.

Ce fel de croitoreasă ești tu? Cum ai putea să îți folosești darurile pentru a contribui la crearea unității și a unui spirit de iubire în cei din jurul tău? Rugați-L pe Domnul să vă arate darurile pe care vi le-a dat și apoi folosiți-le spre gloria Sa.

autor: Karen M. Phillips

Karen Pearson
Karen Pearson
Când Isus mergea alături de cei doisprezece, El le-a văzut oboseala și le-a înțeles sentimentul de copleșire. Viața în Palestina era grea sub dominația Imperiului Roman, iar liderii lor spirituali îi împovărau cu cerințe inutile. Isus le cunoștea oboseala și le-a promis: „Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11:28). El știa că ei tânjeau după Casa și a promis: „Mă voi întoarce” (Ioan 14:3). Nu s-au schimbat multe în secolele care au trecut. Suntem obosiți. Viața este grea în climatul politic polarizat de astăzi. Nu există nimic pe această planetă risipitoare care să ne poată satisface nevoile cele mai profunde sau să ne împlinească speranțele cele mai dragi. Dar promisiunile lui Dumnezeu rămân valabile. El dă odihnă celor obosiți și ne amintește că suntem aproape de casă! „Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” (Evrei 10:37). Așadar, ca femei credincioase, „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.” (Evrei 10:23). Suntem aproape acasă!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi
Articolul precedent
Articolul următor