Adăpostul şi sprijinul meu

„Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.” (Matei 10:16)

Dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu, eu aş fi fost mort acum. În februarie 1992, lucram singur în Nairobi ca evanghelist cu literatură într-un bloc cu multe apartamente. Din nefericire, în timp ce eram acolo, nişte hoţi au dat o spargere. Două săptămâni mai târziu, s-a întâmplat acelaşi lucru şi, când m-am întors a treia oară, o săptămână mai târziu, hoţii au acţionat din nou.

Unii dintre cei care locuiau acolo au ajuns să creadă că eu eram responsabil de atacuri. Şi-au dat seama că atacurile avuseseră loc doar în zilele în care fusesem şi eu pe acolo, aşa că au hotărât că, dacă aveam să mă mai întorc vreodată pe acolo, mă vor ucide.

Neştiind acest lucru, m-am întors într-o marţi seară pentru a livra cărţi. Dar, ajuns acolo, am aflat că cel pe care îl căutam plecase deja la lucru, în tura de noapte. Nişte vecini m-au văzut şi m-au oprit. Mi-au pus multe întrebări despre vizitele mele anterioare. Am încercat să le explic câte ceva despre munca mea, dar ei refuzau să mă creadă. Trei bărbaţi foarte furioşi au hotărât să mă omoare, aruncându-mă în stradă de la etajul şase. Atunci m-au prins, m-au legat şi m-au dus la ultimul etaj. Chiar i-am auzit numărând: „Unu, doi, trei!” Şi chiar atunci Dumnezeu a intervenit: proprietara clădirii a venit şi i-a mustrat aspru. „Nu-l omorâţi”, a strigat ea. „Dacă a făcut ceva rău, duceţi-l la poliţie!”

Astfel, mi-am petrecut noaptea în spatele gratiilor. Directorul Departamentului Publicaţii a încercat să intervină, dar poliţiştii nu voiau să îl asculte. În dimineaţa următoare, când clientul meu s-a întors acasă, a fost şocat că unii dintre vecini doreau să îl evacueze pe motiv că „primea un infractor”. În cele din urmă, el a fost cel care a reuşit să îi convingă pe poliţişti că eram un vânzător de la biserică şi am fost eliberat. Nu ştiu dacă i-au găsit vreodată pe hoţi, dar ştiu sigur că Dumnezeu m-a protejat în acea seară.

Colportajul poate fi periculos uneori, e ca şi cum ai fi „o oaie în mijlocul lupilor”, dar „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmii 46:1).

Andrew Nyambane, Kenya

Kelch Kalie
Kelch Kalie
Doar in cer vom afla cate vieti au fost schimbate de atingerea Duhului Sfant cu ajutorul literaturii. Experientele din aceasta carte ne prezinta o licarire a harului lui Dumnezeu manifestat in vietile a aproape 50000 de evanghelisti cu literatura si a altor persoane care duc vestea buna a mantuirii. Citind aceste istorisiri, tu poti intalni harul Lui Dumnezeu in viata ta. Speram ca ele te vor inspira sa fii si tu mesagerul lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Publicate astăzi