Condus de un vis

„Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.” (Numeri 12:6)

Într-o noapte, am avut un vis. Am văzut o clădire şi am auzit o voce care îmi spunea să duc nişte cărţi acolo şi să mă întâlnesc cu un domn pe nume John Krause (pseudonim). După ce m-am trezit, mi-am dat seama că nu ştiam nici locul şi nu cunoşteam nici persoana din vis, aşa că l-am dat uitării. Dar visul s-a repetat de două ori. Am început să mă rog. M-am consultat şi cu câţiva prieteni, care m-au încurajat să caut locul din vis. După o vreme, am găsit o clădire care se potrivea cu cea din vis, aşa că am intrat.

Am trecut pe lângă doi domni care vorbeau lângă scările de la intrare şi am mers direct la recepţioneră, pe care am întrebat-o de domnul John Krause. M-a întrebat dacă îl cunoşteam şi i-am spus că nu îl cunosc în persoană, dar aveam un mesaj special pentru el. Ea mi-a spus:

– Îi vezi pe cei doi domni care vorbesc lângă scări? Aşteaptă să termine discuţia şi apoi îi poţi întreba pe ei.

Aşa am şi făcut. Când cei doi domni au terminat discuţia, m-am apropiat de ei cu un zâmbet prietenos şi le-am spus: „Domnilor, aş vrea să îl văd pe domnul John Krause. Nu îl cunosc, dar am un mesaj special pentru el.” Unul din bărbaţi mi-a spus să îl urmez.

Eram într-o clădire a Naţiunilor Unite. Bărbatul m-a dus în biroul lui şi m-a rugat să îi transmit mesajul. l-am spus politicos:

– Nu pot să vă spun până nu îl întâlnesc pe domnul Krause.

– Eu sunt domnul Krause, mi-a spus el politicos.

Am fost de-a dreptul şocat. Locul era real, numele era real şi el era omul din vis. Apoi i-am spus:

– Prietenul dumneavoastră m-a trimis să vă aduc nişte cărţi.

Nu i-am spus care prieten şi nici nu am menţionat nimic de vis, doar mi-am ţinut prezentarea. După ce am terminat, a cumpărat multe cărţi, inclusiv setul Conflictul Veacurilor.

I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru că m-a condus la acel bărbat printr-un vis. Prietenia noastră a continuat până când el a fost transferat în altă ţară şi nu am mai ţinut legătura. Mă rog ca acele cărţi să continue să îl conducă spre ceruri. Gândindu-mă la această experienţă neobişnuită, îmi amintesc că Dumnezeu foloseşte uneori vise pentru a-Şi îndeplini scopul.

Elijah Ssempala, Uganda

Kelch Kalie
Kelch Kalie
Doar in cer vom afla cate vieti au fost schimbate de atingerea Duhului Sfant cu ajutorul literaturii. Experientele din aceasta carte ne prezinta o licarire a harului lui Dumnezeu manifestat in vietile a aproape 50000 de evanghelisti cu literatura si a altor persoane care duc vestea buna a mantuirii. Citind aceste istorisiri, tu poti intalni harul Lui Dumnezeu in viata ta. Speram ca ele te vor inspira sa fii si tu mesagerul lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video