SLAVĂ DOMNULUI CĂ E VINERI!

Nu vă îngrijorați de nimic.
Filipeni 4:6

Într-o vineri seara, m-am așezat împreună cu mama pentru închinarea din familie, ca să deschidem Sabatul. La jumătatea primei cântări, m-a lovit brusc un val copleșitor de oboseală și am început să casc. Până am ajuns la citit, abia îmi mai puteam ține ochii deschiși. Eram epuizată. După ce ne-am rugat, mi-am dat seama că asta se întâmpla des. Mă grăbeam toată săptămâna, lipsită de somn, dar rezistând, încercând să țin totul sub control. Parcă trupul meu se ținea pe picioare doar pentru că „știa” că linia de sosire – Sabatul – se apropia. Poți să te regăsești în această situație? Ai trăit vreodată momentul acela de „slavă Domnului pentru Sabat” într-o vineri seara, când poți lăsa toate grijile deoparte și să te odihnești, să dormi în pace, știind că a doua zi nu trebuie să alergi după nimic?

Reflectând, mi-am amintit de un pastor care spunea: „Dacă ești epuizat în Sabat, încalci a patra poruncă.” M-am simțit ofensată de comentariul lui și m-am întrebat ce voia să spună.

Pastorul sublinia că Domnul nu S-a odihnit pentru că era obosit sau epuizat. S-a odihnit pentru că lucrarea Lui era completă. Dumnezeu a pus deoparte o zi pentru a petrece timp de calitate cu noi.

Porunca ne învață că avem șase zile ca să ne facem tot lucrul nostru. Când ajungem la acest timp sacru și ne simțim storși de puteri, e posibil să fi făcut mai mult decât munca noastră, fie că am lucrat pentru Dumnezeu, fie pentru oameni. Ajungem incredibil de ușor să ne controlăm în exces viața și să ne facem griji pentru lucruri pe care nu le putem controla. Ce se va întâmpla? De unde va veni rezolvarea? De ce s-a întâmplat așa? Cum îmi pot împlini visurile în ritmul meu? Acest demers este epuizant. Nu e de mirare că trupul nostru se resimte.

Când am lăsat deoparte grijile care Îi aparțineau lui Dumnezeu și mi-am stabilit obiective realiste și limite clare pentru modul în care îi ajut pe alții, sănătatea mea s-a îmbunătățit și am putut să petrec timp cu Dumnezeu în Sabat, cu atenție deplină (vezi Filipeni 4:7). Prietenele mele, fie ca Duhul Sfânt să ne ajute să trăim intenționat și în armonie cu voia lui Dumnezeu, iar atunci vom prospera așa cum El a plănuit!

autor: Kendi Callender

Ascultă podcastul Devoționale Audio

spot_img

Publicate astăzi

Din aceeași categorie

spot_img