articole pentru

Arhiva Anuală: 2020
A

Cum se separă unghia de carne

Știind că, în cele din urmă, providența divină va face ca ceea ce vine de la Dumnezeu să aibă câștig de cauză, iar ceea ce nu vine de la El să dispară, „ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri”. Fie ca Domnul să ne ajute să conviețuim cât se poate mai bine.

Pocăința la sangvinici

Și Petru și-a adus aminte de vorba, pe care i-o...

Mert ő megsebez, de be is kötöz.

„Mert amint bőséggel kijutott nékünk a Krisztus szenvedéseiből, úgy bőséges...

Rezistenţă pentru maratonul vieţii

Doamne, Îţi mulţumesc că ne-ai dăruit lucruri pe care nu Ţi le-am cerut! Astăzi, Îţi cer rezistenţă pentru a reuşi să ajung la capătul cursei, până ne vei lua acasă!

„Ce ai în mână?”

În viaţa noastră de zi cu zi nu ştim ce impact mare poate avea viaţa noastră asupra persoanelor cu care ne întâlnim. Mă rog ca Dumnezeu să ne ofere întotdeauna ocazii de a semăna sămânţa bunătăţii: zâmbete, cuvinte de bun venit, îmbrăţişări sau chiar o carte.

Făgăduința pentru azi – 23 octombrie

Chiar dacă ai încheiat un legământ prin botez sau încă nu, spune-I lui Dumnezeu că vrei să fii de partea Lui, că tu Îl alegi pe El. Este suficient ca să Îi dea dreptul să te apere și să te ajute.