Totuși există un Dumnezeu în ceruri… când ne este foame și sete de Cuvântul divin. Acum este timpul să ne așezăm și să studiem, sub inspirație, Scriptura. Timpul pe care îl acordăm astăzi unor activități lipsite de importanță ne va lipsi mâine pentru studiul Bibliei.
Doamne, Îţi mulţumesc că eşti căpetenia şi prietenul meu în această viaţă, mă conduci prin valea umbrei morţii, dar şi la ape de odihnă! îţi mulţumesc şi pentru curajul pe care mi-l dai de a Te urma până la capăt! Amin.
Domnul m-a ajutat să ies din cea mai adâncă groapă a depresiei în care am fost vreodată. Sunt sigură că Dumnezeu poate face acelaşi lucru şi pentru tine, dacă te încrezi în El!