Să ne rugăm pentru școlile adventiste. Să Îi cerem lui Dumnezeu ca directorii lor să fie la înălțimea vocației sfinte pe care o au și ca studenții lor să poată fi formați după modelul creștin.
Doamne, oferă-mi harul de a primi răspunsul Tău la rugăciunile mele, orice ar aduce! Ajută-mă să nu uit niciodată faptul că Tu mi-ai încredinţat aceşti micuţi! Ajută-mă să-i iubesc şi să-i preţuiesc şi să predau vieţile lor grijii Tale!
Eu nu mă pot mântui pe mine însămi. Eu, zero! Când sunt golită de tot eul, îi fac loc Duhului Sfânt să mă folosească după voia lui Dumnezeu. Dacă mă bazez pe mine însămi, mă plasez în partea negativă. Dar, dacă îl invit pe Isus să îmi umple golul, El mă mută de partea pozitivă.
Aminteşte-ţi o ocazie recentă din care credeai că nu mai e scăpare, şi totuşi Dumnezeu te-a scos biruitor. Mulţumeşte-I acum încă o dată pentru ajutor.