Când suntem ispitiţi să ne descurajăm din cauză că tot ce putem vedea şi simţi în jurul nostru este o ceaţă de nepătruns, rece până la oase, poate ne-ar ajuta să ne amintim că Dumnezeu, în propria noastră „livadă”, poate vedea dincolo de ceaţă pomii de fistic.
Cât de greu este pentru ei să conștientizeze nevoia de rugăciune continuă, de pocăință sinceră, de a atinge din ce în ce mai mult desăvârșirea caracterului, care constituie sarea experienței creștine și dovada lucrării Duhului Sfânt asupra inimii.
Dumnezeu şi pe tine te-a pus într-un loc în care poţi ţine pe cineva de mână pentru a fi de ajutor într-o perioadă întunecată din viaţa acelei persoane. Cu toţii avem această responsabilitate dacă dorim să împlinim porunca Sa de a ne iubi aproapele ca pe noi înşine.
