Tu eşti o fiinţă valoroasă, nu din cauza a ceea ce crezi sau ştii să spui; tu eşti de o mare valoare în raport cu cea mai maiestoasă fiinţă din univers: Isus. Relaţia noastră cu Isus dă valoare şi sens existenţei noastre.
#câtvalorezi #amvaloare
De când mi-am măsurat tensiunea în acea seară, am renunţat la câteva responsabilităţi şi mi-am reluat obiceiul exerciţiilor fizice. În două seri din săptămână mi-am programat ieşiri cu prietenele şi cânt mai mult la chitară. Pauzele tale cum arată?
Când este folosită spre bine, muzica este o binecuvântare; însă adesea ea este făcută unul din mijloacele cele mai atractive prin care Satana prinde în cursă sufletele. Când se face abuz de ea, aceasta îi conduce pe cei neconsacraţi la mândrie, vanitate şi nebunie. Când îi dăm voie să ia locul dedicării şi rugăciunii, este un blestem teribil
Tu găseşti timp pentru tot ceea ce consideri a fi important. Motivul pentru care mulţi oameni nu petrec zilnic destul timp în legătură cu Hristos este că pur şi simplu ei nu cred că lucrul acesta este chiar aşa de important. Dacă n-ar fi aşa, ei ar găsi timpul necesar.
Persoanele cu care noi ne asociem ne influenţează înspre bine sau înspre rău. La fel cum conversaţiile dintr-o zi pot să ne îmbogăţească, tot atât de bine ne pot duce şi la ruină. Alege bine cuvintele pe care le foloseşti astăzi.
#putereacuvintelor
„Prietene, de ce ai venit?” Această întrebare reverberează de-a lungul secolelor. M-am detaşat şi eu de Domnul venind la Isus cu un scop greşit? Am susţinut, în puterea mea, „chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine” (Matei 26:35)?