Într-o primăvară, într-o grădină cu margarete, cineva a găsit un pui mic de pasăre. Nimeni nu bănuia că, într-o zi, acea pasăre avea să spună un cuvânt pe care toți îl puteau înțelege. Femeia care l-a salvat l-a numit Arnold. Mult timp pasărea n-a scos niciun sunet. Doar asculta.
Într-o zi însă s-a auzit o voce: „Arnold!” Era chiar pasărea. De atunci a început să imite tot mai multe sunete. Putea fluiera melodii cunoscute și chiar câteva măsuri dintr-o simfonie de Beethoven. Iar într-o zi, stând pe umărul celei care l-a salvat, a spus încet: „Te iubesc”.
Biblia vorbește despre un cântec special: „Cântau o cântare nouă în faţa scaunului de domnie… şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii.” (Apocalipsa 14:3). Unele cântece nu sunt doar învățate, ci vin din inimă. Ele apar atunci când recunoștința și dragostea sunt adevărate.
