Încercările și lipsurile de care se plâng atât de mulți tineri, Domnul Hristos le-a îndurat fără să murmure. Şi această disciplină este exact ceea ce au nevoie acești tineri, căci aceasta va conferi statornicie caracterului lor și îi va face asemenea lui Hristos, puternici în spirit pentru a rezista ispitei.
Domnul Isus a făcut din Cuvântul lui Dumnezeu studiul Lui continuu; iar când cărturarii și fariseii au încercat să-L facă să accepte învățăturile lor, El i-a întâmpinat cu Scriptura și n-au putut face nimic pentru a-L convinge că au dreptate. El părea a cunoaște Scripturile de la început până la sfârșit.
Domnul Isus i-a învățat, atât prin cuvânt, cât și prin propriul exemplu, că oamenii trebuie să se închine lui Dumnezeu așa cum le cere El și să nu urmeze tradițiile omenești pe care le susțineau învățătorii lor.
Hristos înțelege ispitele prin care trec copiii, căci El Însuși a trecut prin necazurile și încercările lor. Hotărârea Sa de a face ceea ce este drept L-a făcut să fie statornic și neclintit; deși alții încercau să-L determine să facă ce este rău, El nu a făcut niciodată niciun rău.
Domnul Hristos a devenit una cu noi ca să ne poată face bine. Mântuitorul lumii nu a trăit o viață de tihnă și de plăceri egoiste. El nu a ales să fie fiul unui om bogat sau să fie într-o poziție în care oamenii să-L laude sau să-L lingușească.
Domnul Isus era credincios în ascultarea față de poruncile lui Dumnezeu și acest lucru L-a făcut foarte diferit de cei din jurul Lui, care desconsiderau Cuvântul lui Dumnezeu. Viața Lui fără pată era o mustrare pentru mulți și de aceea unii Îi evitau prezența.
Când urma să fie ucis pentru păcatele lumii, Hristos avea să fie separat de ei, pierdut de ei, timp de trei zile. Însă după aceea avea să li Se descopere și să fie găsit de ei, iar credința lor avea să se ancoreze în El, Răscumpărătorul neamului căzut, Mijlocitorul lor la Tatăl.
Viața lui Hristos era deosebită de cea a majorității copiilor. Tăria și statornicia caracterului Său moral L-au făcut să fie întotdeauna loial în ce privește simțul datoriei și să adere la principiile dreptății, de la care niciun motiv, oricât ar fi fost de puternic, nu L-ar fi îndepărtat.
Când Își învăța ucenicii, El Se retrăgea împreună cu ei departe de larma și confuzia din cetatea aglomerată, într-un loc mai solitar, care era în armonie cu lecțiile de umilință, evlavie și virtute pe care dorea să le imprime în mintea lor.
Aici S-a născut Mântuitorul lumii. Maiestatea slavei, care umpluse tot cerul de admirație și de splendoare, stă umil într-un pat dintr-o iesle. În ceruri fusese înconjurat de îngeri sfinți, însă acum este printre animalele din staul. Ce umilire!
