Știu în cine am crezut

Dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea. (2 Timotei 1:12)

Ascultă ediția audio aici.

Tranziția politică din Spania, din a doua jumătate a anilor ’60, a cunoscut noi și surprinzătoare inițiative. Implicarea jurnalistului Joaquin Arozamena la Televiziunea Spaniolă în anul 1975 a însemnat o schimbare importantă în privința modului în care se relatau actualitățile. S-a spus că Arozamena a fost un profesionist al mass-mediei care i-a condus cu măiestrie pe spanioli prin această perioadă istorică dificilă.

La o emisiune de seară erau invitați reprezentanți ai diferitelor culte necatolice cărora, timp de mai bine de patruzeci de ani, le fusese interzis să își facă simțită prezența, să își prezinte mesajul și activitatea. Într-o după-amiază, a venit rândul adventiștilor.

La început, totul a decurs politicos, confortabil, agreabil, dar, la un anumit moment al interviului, ni s-a adresat următoarea întrebare: „Credeți voi, adventiștii, că sunteți deținători ai adevărului și că toate celelalte confesiuni se înșală?”

Dilema ridicată de întrebare și posibilul nostru răspuns era următoarea: dacă spuneam că da, Biserica Adventistă se identifica cu conceptul de exclusivism religios caracteristic sectelor; dacă răspundeam că nu, am fi arătat telespectatorilor o anumită nesiguranță în privința doctrinei și crezului nostru. Ce ar fi trebuit să răspundem pentru a nu cădea în niciuna dintre capcane? Cum să respectăm principiul pluralismului religios, care tocmai fusese recunoscut în țara noastră?

După câteva secunde, am răspuns: „Sunt, întâi de toate, un credincios. Și am multe afinități cu toți cei care acceptă existența unui Dumnezeu transcendent, care este deasupra noastră a tuturor; sunt apoi un creștin și mă identific cu toți cei care au făcut din Hristos modelul și Mântuitorul nostru, centrul credinței și închinării; sunt, în cele din urmă, adventist de ziua a șaptea pentru că această biserică și crezul ei mi-au oferit cele mai convingătoare răspunsuri la exigențele mele în ce privește adevărul.” Prezentatorul programului a înțeles și a trecut la alt subiect.

Apostolului Pavel, în mijlocul persecuțiilor, suferinței și în închisoare, nu i-a fost rușine. Știa bine în cine își pusese încrederea. Dincolo de așteptarea de a avea adevărul absolut, dincolo de crez, de sistemul religios și de instituțiile care dau contur bisericii, ar trebui să avem o convingere personală profundă, ar trebui să fim permanent în căutarea adevărului, care este Isus, ar trebui să existe o coerență responsabilă și fermă între credința noastră și viața noastră.

Să nu ne fie teamă astăzi să ne arătăm credința prin faptele noastre.

Carlos Puyol Buil
Carlos Puyol Buil
Predicator puternic, scriitor prolific și un om cu o credință puternică. Adăugat la aceasta bunătate creștină, smerenie și o minte interesantă și îl aveți pe Carlos Puyol Buil. Născut în Spania, Carlos a crescut în timpul celui de-al doilea război mondial. Dictatura politică, greutățile economice și foarte puținele oportunități au format în zilele sale de tinerețe un spirit nonconformist, cu viziune pentru un viitor mai bun. Cartea „Dar este un Dumnezeu în ceruri” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentKívánjátok az Úrat!
Articolul următorNaufragiul credinței