Poate un Dumnezeu bun să creeze o lume rea?

Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. (Geneza 3:6)

Ascultă ediția audio aici.

Cum să reușim să înțelegem pomul cunoștinței binelui și răului? Ei bine, pur și simplu plecând de la modul de gândire ebraic. În textul original, cuvântul „cunoștință” este precedat de un articol hotărât, ceea ce înseamnă că nu este vorba de orice cunoștință și nici de întreaga cunoaștere, ci de o anume cunoștință, în mod specific: cunoașterea răului prin opoziție cu binele. În gândirea ebraică, a mânca din pomul cunoștinței binelui și răului nu înseamnă a avea acces la un anumit fel de informație intelectuală pe tema răului, ci a avea o experiență cu răul. Posibilitatea experienței negative era, în mod potențial, prezentă în paradis, nu ca necesitate, ci ca eventualitate. Adică omul avea, în mod real, posibilitatea de a păcătui.

Dumnezeu a creat omul drept. Prin experiență, acesta trebuia să se ridice de la nivelul de inocență (necunoașterea răului) la sfințenie (victoria asupra răului). Starea de inocență nu corespunde stării de perfecțiune. Pentru ca omenirea să poată să atingă, într-o zi, perfecțiunea divină, trebuia să fie pusă la încercare. Sfințirea afirmată nu se poate obține altfel decât prin manifestarea voinței umane, acționând liberă și acceptând pe deplin voia lui Dumnezeu. Inocența fără libertate nu are nicio valoare morală. Binele absolut nu există la vreo creatură decât atunci când a știut să se opună răului. Așa cum a fost creat de Dumnezeu, omul era bun, fără tendințe negative sau înclinații spre rău. Nu era perfect, dar dispunea de orice ar fi avut nevoie pentru a reuși să fie. Perfecțiunea morală este întotdeauna fructul libertății, al unei serii de decizii absolut voluntare. Omul era chemat să colaboreze la împlinirea destinului său moral. El era sfânt, nu în modul actual, ci în mod virtual. În momentul inițial, starea sa era aceea de excelență, fără ca ea să-i fi fost garantată la punctul terminus. Atunci când a fost ispitit, îndoindu-se că Dumnezeu l-a făcut perfect, și-a exercitat în mod liber inteligența și voința, alegând să experimenteze răul. Acesta a fost păcatul său.

Să ținem minte că nu e necesar să experimentăm răul. Dacă ne permitem să ascultăm vocea șarpelui, e posibil ca el să ne convingă de pretinsele avantaje care decurg din neascultarea lui Dumnezeu. Și atunci vom uita că în ceruri există un Dumnezeu a cărui privire atotcuprinzătoare înțelege totul.

Carlos Puyol Buil
Carlos Puyol Buil
Predicator puternic, scriitor prolific și un om cu o credință puternică. Adăugat la aceasta bunătate creștină, smerenie și o minte interesantă și îl aveți pe Carlos Puyol Buil. Născut în Spania, Carlos a crescut în timpul celui de-al doilea război mondial. Dictatura politică, greutățile economice și foarte puținele oportunități au format în zilele sale de tinerețe un spirit nonconformist, cu viziune pentru un viitor mai bun. Cartea „Dar este un Dumnezeu în ceruri” este o carte apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedentMenekülj Istenedhez!
Articolul următorPrințul lumii acesteia